Anunț șoc al Serenei Williams. Sportiva a vorbit despre probleme grave și depresie

Redactor:
Dan Mirea
Anunț șoc al Serenei Williams. Sportiva a vorbit despre probleme grave și depresie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul lider mondial, Serena Williams trece, la 36 de ani, prin câteva momente delicate, care au făcut-o să renunțe la turneul de la Montreal și la o confruntare în semifinalele competiției cu Simona Halep (1 WTA), la o săptămână de la cea mai umilitoare înfrângere a carierei, 1-6, 0-6 cu Johanna Konta.

Într-o postare pe pagina personală de Instagram, sportiva din SUA a redat câteva dintre problemele cu care se confruntă, printre care și depresia:  „Săptămâna trecută nu a fost ușoară pentru mine. Nu doar că a trebuit să accept anumite dificultăți personale, ci am și fost în depresie. În mare parte a timpului am simțit că nu am fost o mamă bună…”. 

Alarmată de starea sa, Serena a început să se informeze în privința unei situații care a pus-o pe jar, atât în viața personală, cât și pe plan sportiv: „Am citit mai multe articole despre depresia postnatală și am aflat că poate dura chiar și trei ani dacă nu te tratezi. Cel mai mult îmi place să comunic, să vorbesc cu mama, sora și prietenii mei, care să-mi spună că aceste emoții sunt normale”, a scris Serena pe Instagram.

La Montreal, nu vom avea parte de un duel Halep-Williams, după ce sportiva din SUA și-a anunțat retragerea invocând motive personale, care între timp s-au aflat. Cele două tenismene se aflau pe aceeași parte de tablou și s-ar fi putut întâlni în semifinalele competiției. La 36 de ani, Serena se află în ascensiune după pauza pe care a luat-o cu prilejul nașterii fetiței sale.

Totuși, Serena tocmai a suferit cea mai drastică înfrângere din cariera sa, după cea administrată în trecut de Simona Halep. La turneul de la San Jose, fostul lider mondial a pierdut, scor 6-1, 6-0, în fața Johannei Konta.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri