Revenire cu ghinion pentru Simona Halep. A făcut pereche cu Irina Begu, dar dublul tricolor a cedat după un meci maraton

Simona Halep s-a reîntors pe terenul de tenis, iar primul meci pe care l-a jucat a fost în proba de dublu de la turneul WTA de la Montreal. Numărul 1 mondial a făcut pereche cu Irina Begu, dar drumul celor doua românce a fost scurt. Sportivele au fost eliminate încă din primul tur, după o oră și 46 de minute.

Halep și Begu au fost învinse de perechea formată din Johanna Konta (Marea Britanie) și Shuai Zhang (China), în 3 seturi 6-4, 6-7 (1/7), 9-11. 

În setul secund, la 5-4 în dreptul steagului tricolor, româncele au ratat două mingi de meci pe serviciul Simonei Halep. 

În urma acestui turneu, pentru participarea la această probă, Halep și Begu au fost recompensate cu un cec în valoare de 4.690 de dolari.

Cele două reprezentante ale țării noastre vor continua însă la Montreal, pe taboul de simplu. Simona Halep, principala favorită a turneului, este calificată direct în turul secund, acolo unde o va întâlni pe câștigătoarea partidei dintre Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia) și Christina McHale (SUA), venită din calificări. 

Irina Begu va debuta la simplu încă din primul tur, unde o va întâlni pe jucătoarea din Australia, Ashleigh Barty, cap de serie numărul 15. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]