Lecția de viață a unei mari campioane. Alexandra Dulgheru și momentul superb în care a găsit sprijin într-o vedetă a circuitului: „Nu aveam sponsor și m-a ajutat într-un moment greu, în care nimeni nu a făcut-o”

Venus a fost cea care a ajutat-o pe Alexandra într-un moment greu al carierei.
Lecția de viață a unei mari campioane. Alexandra Dulgheru și momentul superb în care a găsit sprijin într-o vedetă a circuitului: "Nu aveam sponsor și m-a ajutat într-un moment greu, în care nimeni nu a făcut-o"

Învinsă de Venus Williams, scor 4-6, 6-0, 6-1, în turul al doilea de la Wimbledon, Alexandra Dulgheru (29 de ani) a povestit, la conferința de presă de după meci, un gest neștiut făcut de campioana americană.

Pe vremea când Dulgheru a avut probleme cu sponsorii, înainte să semneze cu Sergio Tacchini, Venus a fost cea care a ajutat-o. Iar românca s-a înclinat în fața adversarei de miercuri, aducând la lumină un episod despre care a păstrat tăcerea: „Venus m-a ajutat cu haine din colecția ei, EleVen, timp de un an când nu aveam un sponsor. Ea m-a ajutat într-un moment greu, în care nimeni nu a făcut-o și nu pot decât să-i mulțumesc pentru asta!”, a spus Dulgheru, care a câștigat trei meciuri în calificări la Wimbledon înainte să piardă în turul al doilea, la conferința de presă.

De atlfel, și Venus a vorbit frumos despre Dulgheru, deși a pus setul pierdut, 4-6, pe seama evoluției sale slabe: „A jucat foarte bine în primul set. M-a surprins stilul ei pentru că a fost prima întâlnire directă. A făcut un meci bun, nu a fost ușor. A fost o adversară competitivă, dar rezultatul din primul set a fost determinat și de prestația mea slabă”, a punctat sora mai mare a familiei Williams, care continuă cursa de apărare a finalei din 2017 cu un meci contra lui Kiki Bertens (Olanda).
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]