INTERVIU | „Te-ai gândit anul trecut că în viitor vei ajunge aici?”. Mihaela Buzărnescu și un răspuns sincer. Amintiri din „subsolul” clasamentului WTA, despre rețeta succesului și despre emoții

Redactor:
Andrei Pal
INTERVIU |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu este prima tricoloră ajunsă în turul trei, la Wimbledon, cu o victorie autoritară, în minimum de seturi, pe Terenul 3, în fața britanicei Katie Swan, 6-0, 6-3, într-un meci jucat miercuri după-amiază. Vineri, bucureșteanca o va întâlni pe Karolina Pliskova, favorită 7. Pliskova a învins-o cu 6-3, 6-3 pe Viktoria Azarenka.

Imediat după duelul cu Swan, Buzărnescu a acceptat dialogul si a vorbit despre jocul său, despre emoțiile legate de meciul viitor și despre lucrurile pe care le mai are de îmbunătățit.

Cum ai simțit meciul cu adversara? Probleme, părți bune…
A fost un meci greu pentru că ea venea după o victorie contra româncei noastre și e Top 40. Publicul era alături de ea. Toată arena a fost plină și, bineînțeles, a fost un avantaj pentru ea. Dar înaintea meciului am vorbit cu antrenorul și am știut exact cum trebuie să abordez meciul și am fost în meci mereu, am știut că trebuie să stau focusată și să fiu agresivă exact în momentele-cheie.

Ești mulțumită de jocul tău, așa cum ți-a funcționat?
Da, chiar a fost un joc bun, solid și mă bucur că am jucat OK, pentru că și ea a lovit, după cum am spus, foarte întins. Am reușit mereu să fiu peste ea, cu mici scăpări, dar am reușit. Important e că am terminat meciul.

Care parte a jocului tău crezi că te face o adversară complicată pentru aproape oricine?
Poate pentru că sunt stângace, în rest nu vreau să mă pronunț. Pe fiecare adversară o las să își spună părerea ei. Pentru mine contează doar jocul meu și încerc să mi-l aplic împotriva fiecărei jucătoare.

În Turul 3 sunt deja jucătoare de altă valoare. Ai emoții?
Da, pentru mine e ca și oricare tur, ca și primul și ca și cel de astăzi. Bineînțeles, poate că oricare din cele două jucătoare a avut rezultate bune în trecut, poziții foarte bune, dar eu merg și fac jocul meu.

Ai o preferință anume?
Nu, cu oricare.Îți vine foarte natural jocul pe iarbă. De ce crezi că se întâmplă asta? De la faptul că poți face pașii foarte mici?
Mă simt ok pe iarbă, mă deplasez bine, simt cum să iau mingile, când sunt mai joase, când sunt mai înalte, când vin din lateral, adică nu mă dezavantajează. Mă bucur că m-am adaptat OK, eu nejucând ani de zile pe iarbă. Am avut ocazia doar de două ori, în calificări la Wimbledon.

Întotdeauna e foarte deschis când joci pe iarbă. Sunt foarte multe surprize. Unu la mână, dacă te uiți pe tablou, la general, cum se conturează lucrurile, și doi la mână, dacă îți plac șansele tale?
Din păcate nu mă uit pe tablou. Doar ce îmi mai spune antrenorul de unele rezultate. Bineînțeles, nu orice jucătoare se poate adapta pe iarbă. Într-adevâr, am văzut că sunt ceva surprize. Unele o preferă, după cum a spus Wozniacki, după ce a câștigat turneul trecut, că e suprafața ei preferată. De asemeni, și Radwanska joacă foarte bine pe iarbă, deci aș spune că nu e ușor să te adaptezi pe acestă suprafață și pot apărea surprize mereu.

Mesajul lui Marius Copil pentru Mihaela

Marius Copil spunea că nu s-ar mira dacă ai termina în primele 10-12 jucătoare. Cum comentezi?
Mă bucur dacă el a văzut acest lucru. Nu m-am gândit la așa ceva. Primul pas ar fi Top 20; le doresc tuturor românilor să ajungă cât mai sus în clasament, nu doar mie. Toți avem potențial mare, dar trebuie luat fiecare turneu în parte, fiecare meci în parte, adică cu pași mărunți poți urca în clasament. Și nici nu vreau să mă gândesc la asta.

La ce anume lucrați acum? Ce anume te nemulțumește și vrei să îmbunătațești? Sau nu e momentul?
Nu știu dacă e momentul…

Ce simți tu că ar trebui să mai pui la punct?
În principiu ar trebui să fii mai liniștită pe parcurs. Să nu mai avem momente de cădere în timpul meciului, să trebuiască să fii concentrată pe tot meciul. Astăzi ai reușit în mare parte din meci să fii concentrată, dar la final ai pierdut concentrarea, și sunt momente în care adversarele ar putea profita de situația asta și să schimbe meciul.

Joci la dublu cu Irina. Ați făcut un rezultat foarte bun la Eastbourne – finală, ați scăpat puțin meciul din mână în partea a doua. Sunteți și favorite. V-ați stabilit vreun obiectiv sau o luați pas cu pas?
Pas cu pas, adică ne întâlnim în ziua meciului, vorbim înaintea meciului puțin despre tactică și cam așa am făcut și săptămâna trecută și a mers bine, nu au fost probleme.

E rețetă câștigătoare…
Da, adică de ce să ne stresăm și să ne gândim: „ce bine ar fi să ajungem în semifinală sau sferturi sau să câștigăm și mâine, și poimâine…” Nu are rost, pentru că mereu… și pentru că pe iarbă oricine poate întoarce meciul, și și pe celelalte suprafețe, iar la dublu sunt mereu mai multe posibilități, așa că nu ne-am… Cred că și ea este aproximativ ca mine, nu își face planuri și abordează fiecare meci.

„Când iei o decizie să joci, ești obligat moral față de partener să joci, să îți dorești să câștigi sau să tragi până la ultimul punct”

Acum că ai ajuns în Turul 3, dublu trece pe planul doi sau rămâi concentrată în ambele probe?
Eu mereu am jucat concentrată în ambele, simplu și dublu, la același nivel, așa că dacă am câștigat la simplu, niciodată nu am pus dublul pe planul doi. Am tras mereu, iar ca dovadă am avut rezultate și la simplu și la dublul. Și când jucam ITF-ul tot timpul trăgeam, indifirend de rezultat, chiar dacă eram obosită sau accidentată, cum am fost în trecut, dar niciodată nu am făcut așa. Când iei o decizie să joci, ești obligat moral față de partener să joci, să îți dorești să câștigi sau să tragi până la ultimul punct.

În Anglia e o tradiție, e la fel de apreciat jocul la dublu, față de alte țări.
Da, așa este. Am auzit și eu, nu am văzut, dar am auzit acest lucru de la cineva.

Mai știți ce făceați acum un an? Pe unde erați?
Acum un an plecam de la Wimbledon, după ce pierdusem în calificări, și mergeam în Spania la un ITF de 25.000, și după în Germania. În Spania am fost singură, în Germania ne-am întălnit și am mers împreună.

Te-ai gândit anul trecut că în viitor…
El da, eu nu… (râde).

Știi cum e: pierzi în calificări și anul viitor ajungi în Turul 3.
Am pierdut în calificări contra lui Petra Martic, făcându-mi un singur break în setul doi și ea s-a calificat, a trecut trei tururi, până în șaisprezecimi. A jucat foarte bine și îmi părea foarte rău, dar m-a ajuat foarte mult. Mereu îmi spuneam: „tu o să fii spre sfârșitul anului în Top 100.” După cum am zis și la Roland Garros, abia după US Open, când m-am calificat, m-am gândit și eu: „cred că am șanse, cred că pot. Ce-ar fi să cred și eu…” Cam asta făceam anul trecut pe vremea asta. Jucam ITF.

„N-ai nici fizio, trebuie să plătești pentru masaj, pentru orice, după ce că premiile sunt mai mici, hotelurile sunt și ele scumpe. Ești pe cont propriu”

Îți vine acum în minte un episod inedit de când jucai în ITF, în turneele alea mici, vă luați singure mingea de pe jos, nu aveați copii de mingi. Turneul de aseară e cu totul altă lume pentru tine, nu?
Da, așa e. Chiar îmi amintesc că anul trecut, când jucam în Spania, abia trei sau patru nopți am reușit să stau la un hotel, după care a trebuit să mă mut eu două nopți, că am mers atunci cu Irina Balaș. A pierdut și a plecat, eu am rămas, și două nopți am dormit pe la alt hotel. Am și jucat un meci pe zgură, dar cu balon, acoperit, că plouase acolo. Terenurile erau foarte proaste în Spania. După, când am mers în Germania, am jucat trei meciuri într-o zi, că plouase. Două meciuri de simplu, unul de dublu. Nu copii, nu nimic – este o diferență mare. Dar uitați că nu m-au deranjat și datorită acestor turnee am reușit să joc WTA-ul, pe tabloul principal.

Te și călesc un pic aceste experiențe.
Așa este. Bineînțeles, vorbeam și cu alte fete, care au fost în Top 8, au căzut, și-au revenit, și mi-au spus că era foarte depresiv pentru ele când jucau ITF-ul. E o diferență foarte mare, pentru că toate suntem jucătoare, toate încercăm să ajungem sus și e păcat de nivelul de organizare al ITF-ului. N-ai nici fizio, trebuie să plătești pentru masaj, pentru orice, după ce că premiile sunt mai mici, hotelurile sunt și ele scumpe. Ești pe cont propriu.

Avem o proaspătă mămică pe circuit, și Andreea Mitu este la Focșani săptămâna asta, joacă turneu.
Da, am vorbit cu ea acum câteva luni și mi-a spus că va reveni după ce copilul ei va crește puțin și că își dorește să ajungă din nou în Top 100.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Obligație totală în România. S-A DAT ORDIN direct de la Guvern: Deja avem o creştere
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…