Acasa » Alte Sporturi » Tenis » România ia tot! WTA a pus la bătaie trei premii pentru luna mai, iar Simona Halep și Mihaela Buzărnescu au primit voturile fanilor. „Este foarte frumos! Le mulțumesc”

România ia tot! WTA a pus la bătaie trei premii pentru luna mai, iar Simona Halep și Mihaela Buzărnescu au primit voturile fanilor. „Este foarte frumos! Le mulțumesc”

Simona Halep și Mihaela Buzărnescu au câștigat toate trofeele lunii mai în circuitul WTA.
România ia tot! WTA a pus la bătaie trei premii pentru luna mai, iar Simona Halep și Mihaela Buzărnescu au primit voturile fanilor. "Este foarte frumos! Le mulțumesc"

România a luat toate trofeele lunii mai în tenisul feminin. După triumful Simonei Halep în finala de la Roland Garros, au venit trei trofee acordate de fani, prin vot, celor mai bune două jucătoare tricolore.

Eleva lui Darren Cahill a fost desemnată jucătoarea lunii mai, după un sfert de finală la Madrid, un parcurs cu victorii la Caroline Garcia și Maria Șarapova în drumul spre finala de la Roma și un titlu la Paris, obținut cu victorii la Mertens, Kerber, Muguruza și Stephens (n.r. – este deja tradiție în WTA ca turneul de la Roland Garros, programat la final de mai – început de iunie, cu finala din 2018 disputată pe 9 iunie, să fie considerat în anchetele oficialilor wtatennis.com drept un turneu al lunii mai).

  • În acest sezon european de zgură, Simona Halep a învins patru jucătoare cu titluri de Mare Șlem în palmares, a câștigat primul Grand Slam al carierei și a reușit să păstreze șefia WTA.

Simona Halep a câștigat și ancheta „Lovitura lunii”, pentru un punct excelent din semifinala de la Roma, câștigată în fața Mariei Șarapova. Schimbul de mingi câștigător i-a pus Simonei în evidență principalele arme. Calitățile atletice și dârzenia în defensivă, plus reflexele incredibile au răsturnat la propriu soarta unui raliu purtat aspru de pe linia de fund a terenului, temperat apoi de Șarapova cu un drop-shot de rever care a făcut-o pe Simona să demareze un sprint draconic, pentru ca la finalizare să pună pentru genericul turneului un voleu de rever în terenul descoperit al rusoaicei. Constănțeanca a primit mai multe voturi decât Petra Kvitova, Maria Șarapova, Angelique Kerber și Anastasia Pavlyuchenkova. Constănțeanca a mai luat premiul pentru cea mai spectaculoasă lovitură și în luna martie.

Mihaela Buzărnescu a fost răsplătită de fani cu cele mai multe voturi la categoria „Revelația lunii”, preluând trofeul câștigat în aprilie de o altă româncă – Ana Bogdan. Ajunsă în premieră în Top 30 WTA la 30 de ani, ‘Miki’ a valorificat din plin prima prezență pe lista capilor de serie la un turneu de Mare Șlem, cu un parcurs până în optimi, reușind și o mare surpriză – eliminarea favoritei 4 – Elina Svitolina, în turul trei.

Mă bucur mult pentru susținere și apreciere. Și munca mea a dat roade, o muncă despre care trebuie să spun că, fără ajutorul antrenorilor mei – Septimiu Frățilă, care a avut un impact major asupra rezultatelor mele în ultimele nouă luni și al tatălui meu – cu care am început acest sport, nu ar fi reușit. Le mulțumesc tuturor pentru că m-au votat. Și sper că mă vor susține și pe viitor, la bune sau la rele„, a spus Mihaela Buzărnescu pentru ProSport. Ajunsă numărul doi în România, imediat după Simona Halep, Buzărnescu se mândrește cu linia de trofee românești. „Este foarte frumos. Avem jucătoare foarte bune în România și toate merităm acest lucru. Este un plus, bineînțeles, pentru tenisul românesc„.

  • Mihaela Buzărnescu a făcut rapid tranziția de pe zgură, la iarbă, reușind un sfert de finală în turneul de categorie International de Nottingham – la simplu și urmând să joace semifinală la dublu, sâmbătă.
Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro