„Coșmarul” de anul trecut revine și în finala de la Roland Garros. „Stilul lui Stephens e apropiat de cel al lui…”. Tecău îi dă și vești bune Simonei Halep

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău a vorbit, cu o zi înainte, despre finala pe care Simona Halep o va disputa la Roland Garros, sâmbătă, de la ora 16:00, împotriva lui Sloane Stephens, jucătoare asemănată cu Jelena Ostapenko de Horia Tecău. 

Ostapenko e jucătoarea care a învins-o pe Halep în finala din 2017 de la Roland Garros. Totuși, Tecău are mai multe vești bune pentru numărul 1 mondial, care, în viziunea sa, a câștigat foarte mult, mai ales datorită staff-ului său: „Finala de anul trecut a călit-o. E mai puternică acum și nu cred că va mai ajunge în aceeași situație de anul trecut. Nu-și va mai pierde concentrarea, va fi cu ochii pe antrenor, se va bucura de acest moment și, făcând toate aceste lucruri, cred că va câștiga. Simona e foarte apropiată de echipa ei. Se simt doar din priviri, iar Darren Cahill e antrenorul care poate transmite mesajele de care ai nevoie. Trebuie doar să se uite la Simona pentru a-i transmite energia necesară. Simona știe că nu e singură, că are în spate o echipă, o țară și multe rugăciuni din partea noastră”, a declarat Tecău, la Digi Sport.

Tecău a creionat și cum ar trebui să abordeze Simona ultimul act de a Roland Garros: „Stilul lui Stephens e foarte apropiat de cel al lui Ostapenko. Joacă agresiv, caută lovituri direct câștigătoare și prin asta câștigă. Simona trebuie să se apere bine, dar cea mai bună apărare e atacul. Trebuie să intre în teren, să ia mingea devreme și să o miște mult, pentru că Stephens nu se mișcă bine. Cu alte cuvinte, trebuie să o scoată din zona de confort. Dacă va face asta, încrederea lui Stephens o să scadă, iar Simona va domina. Simona și echipa ei sunt prea inteligenți să-și piardă concentrarea acum. De aia e numărul 1, pentru că e mai constantă decât toate celelalte jucătoare. Cred că o poate domina pe Stephens, mai ales pe zgură, și că pleacă favorită, dar trebuie să-și facă treaba la fel ca până acum. Are experiența necesară pentru a câștiga”, a explicat Tecău, a declarat numărul 1 mondial pentru sursa citată. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare