Alexandra Dulgheru a sărbătorit ca Nadal victoria din primul tur de la Roland Garros! Trei ani de secetă s-au încheiat la Paris. GALERIE FOTO

Alexandra Dulgheru a sărbătorit ca Nadal victoria din primul tur de la Roland Garros! Trei ani de secetă s-au încheiat la Paris. GALERIE FOTO

Alexandra Dulgheru a obținut prima victorie după o pauză de trei ani pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem, luni, la Roland Garros. Jucătoarea care va împlini 29 de ani pe 30 mai a sărbătorit victoria în decisivul unui meci întrerupt duminică seara, din cauza întunericului – după primele două seturi, exact cum a făcut-o în urmă cu un an Rafael Nadal, atunci când a reușit istorica La Decima. Alexandra s-a prăbușit pe zgură, pe spate, cu brațele și picioarele în formă de V. Și a luat cu ea cât de multă zgură a putut.


Foto: Cezara Paraschiv
/ Paris

Românca de pe locul 159 WTA a avut nevoie de trei ore și zece minute de joc efectiv pentru a trece de americanca Christina McHale (88 WTA), scor 5-7, 7-6(5), 6-3.


Foto: Cezara Paraschiv / Paris

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]