Roland Garros | Alexandra Dulgheru și Irina Bara au trecut de primul tur al calificărilor. „A fost foarte important ca pe mingile ei tari să nu dau tot timpul la ritm”. Corespondență de la Paris

Alexandra Dulgheru și Irina Bara sunt cele două românce ajunse în turul doi al calificărilor.
Roland Garros | Alexandra Dulgheru și Irina Bara au trecut de primul tur al calificărilor. "A fost foarte important ca pe mingile ei tari să nu dau tot timpul la ritm". Corespondență de la Paris

Alexandra Dulgheru a trecut de „un meci dificil” în primul tur al calificărilor de la Roland Garros, scor 6-3, 4-6, 6-3 în fața japonezei Nao Hibino, cotată cu șansa a 14-a pe tabloul de accedere pe main draw.

A fost greu să intru în peisaj, să mă acomodez. Ea este o jucătoare foarte bună, foarte muncitoare, se agață de mingi, cu atitudine bună. Știam că am mult de joc. Mă așteptam la un meci de acest gen„, a explicat Alexandra Dulgheru pentru ProSport. Pentru că „la fiecare minge scurtă pe care o dădeam, ea imediat avea o lovitură apăsată și imediat eram în dificultate”, cum spune românca de pe locul 160 WTA, partida a durat două ore și patru minute.


Foto: Cezara Paraschiv

Alexandra a avut de muncit – deși a luat rapid break în debut de set trei și a condus cu 2-0 și 3-1, Hibino a egalat la 3. Dulgheru a gestionat însă bine momentele de presiune și, cu câteva contre inspirate și o contrascurtă frumoasă a sprintat spre turul doi al calificărilor câștigând ultimele trei game-uri în meci – doupă break-uri și o tură de lansare.

A fost foarte important să atac la prima oportunitate, iar pe mingile ei tari să nu dau tot timpul la ritm, pentru că, s-a văzut, schimba foarte ușor direcția. A fost o partidă care putea merge în ambele direcții, dar acum sunt foarte mulțumită‘, a concluzionat Alexandra.

Cu diferențe de 5-6 grade de la oră, într-o perioadă în care prognoza anunță multe ploi la Paris, jucătorii și jucătoarele care variază jocul au de câștigat. În turul doi, Alexandra Dulgheru se pregătește pentru un duel cu australianca Lizette Cabrera, o sportivă de doar 20 de ani aflată pe locul 157 WTA.

Irina Bara (161 WTA) a terminat, miercuri, partida din turul întâi cu Audrey Albie (23 ani, Franța, 305 WTA). Partida, întreruptă în setul decisiv din cauza ploii, s-a încheiat cu scorul de 6-7(5), 6-1, 6-4 în favoarea româncei, care, mai departe, o va înfrunta pe a patra favorită a tabloului de calificare, AAnna Blinkova (19 ani, 108 WTA).

  • Alexandra Cadanțu (180 WTA) a părăsit întrecerea de la primul meci, învinsă cu scorul de 7-5, 3-6, 7-5 de belgianca Maryna Zanevska (153 WTA).
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro