Halep – Șarapova, duelul eschivelor înaintea meciului direct. „Nu vreau să mă gândesc prea mult. Este bine atunci când gândești mai puțin”. Corespondență de la Roma

Simona Halep și Maria Șarapova se înfruntă pentru a noua oară în circuitul WTA, în semifinalele turneului de la Roma.
Halep - Șarapova, duelul eschivelor înaintea meciului direct. "Nu vreau să mă gândesc prea mult. Este bine atunci când gândești mai puțin". Corespondență de la Roma

Simona Halep și Maria Șarapova se vor înfrunta pentru a noua oară în circuitul tenisului profesionist, sâmbătă, de la ora 18:00 – ora României, în semifinalele turneului de la Roma. Al treilea meci pe zgură dintre combatantele finalei din 2014 de la Roland Garros se înfruntă în premieră în careul de patru al unui turneu.

Nu m-am gândit în mod special la faptul că o voi înfrunta pe Șarapova. Eu o să îmi văd de treabă așa cum am făcut și până acum. O să încerc să mă recuperez cât se poate de bine până mâine și o să încerc să dau tot ce am mai bun ca să câștig meciul. Mă aștept la un meci dificil, pentru că întotdeauna este greu împotriva ei. Dacă îmi voi face jocul, va fi un meci bun. Nu simt nimic special în acest moment pentru că am deja o victorie în fața ei. Nu vreau să mă gândesc prea mult. Este bine atunci când gândești mai puțin„, a declarat Simona Halep la conferința de presă, după un meci încheiat cu 6-2, 6-3 în fața reprezentantei Franței, Caroline Garcia.

Chiar dacă nu a jucat mult în acest turneu, cea mai bună jucătoare a lumii afirmă că s-a antrenat mult și simte bine mingea. „Jocul meu este acolo. Trebuie doar să rămân concentrată și să urmez planul de joc, ceea ce știu că trebuie să fac„, a mai spus Halep în conferința de presă.

De partea cealaltă, Șarapova, venită după un epuizant meci de trei ore și zece minute împotriva Jelenei Ostapenko, a adunat nouă ore și 48 de minute de joc pe zgura de la Foro Italico. Rusoaica a vorbit la conferința de presă despre perspectiva înfruntării numărului unu mondial: „este o provocare, indiferent de faza turneului în care te afli. Este una dintre acele jucătoare care au fost competitive în mod constant în ultimii ani, ea a avut rezultate. Acum este numărul unu sau doi, iar asta vorbește de la sine despre tipul de jucătoare care este. Evident, este o provocare în fazele finale ale unui turneu, mai ales pentru mine, care am deja patru meciuri lungi disputate, față de ea, care a petrecut mai puțin timp pe teren„.

7-1 este scorul înfruntărilor directe dintre Maria Șarapova și Simona Halep, 2-0 pe zgură, însă românca a câștigat cel mai recent duel.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania