Șarapova dă o mare lovitură înainte de Roland Garros. Veste excelentă și o performanță uriașă pentru Mihaela Buzărnescu. Corespondență de la Roma

Șarapova dă o mare lovitură înainte de Roland Garros. Veste excelentă și o performanță uriașă pentru Mihaela Buzărnescu. Corespondență de la Roma
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă în urmă cu un an stătea la mâna organizatorilor de la Roland Garros, așteptând un wildcard pe tabloul principal, în 2018 Maria Șarapova are locul printre capii de serie matematic asigurat după calificarea în sferturile de finală ale turneului Premier 5 de la Roma. Rusoaica a trecut, joi, nu fără emoții, de inconstanta și mereu dramatica Daria Gavrilova, scor 6-3, 6-4. Victoria lui Angelique Kerber în fața reprezentantei Greciei, Maria Sakkari, a adus o veste cum nu se putea mai bună pentru Mihaela Buzărnescu, cea care a părăsit dezamăgită ediția 75 a BNL Internazionale di Roma de la Foro italico. Învinsă în primul tur la Roma, românca își atinge totuși un nou vis.

Ziua de joi a stabilit, practic, jucătoarele care vor fi capi de serie pentru turneul de la Roland Garros. Această listă va fi anunțată oficial de francezi pe baza clasamentului de luni, 21 mai, iar dacă în ceea ce privește pozițiile exacte pot apărea modificări la vârf în urma rezultatelor care vor fi consemnate în ultimele trei zile de întreceri de la Foro Italico, numele care se vor regăsi pe listă au fost stabilite.


Foto: Cezara Paraschiv

Șarapova va reveni ca favorită la Paris

Campioana din 2014 de la Paris a urcat pe locul 31 în clasamentul WTA în timp real. Trimisă de organizatorii italieni de două ori consecutiv pe Next Gen Arena – cel mai nou teren al complexului de la Foro Italico, Șarapova a pornit ca din tun în partida cu mai tânăra sa adversară. La 5-1, după o tură extrem e complicată pe serviciu, cu două mingi de break și nu mai puțin de opt mingi de joc, Maria a fost aproape de un nou break, însă a irosit trei mingi de 6-1, iar Gavrilova nu doar că a reușit să își apere într-un final serviciul, dar a recuperat și unul dintre cele doup break-uri avantaj ale rusoaicei de pe locul 40 WTA.

Șarapova a întrerupt seria Gavrilovei înainte aceasta să poată amenința serios poziția dominantă a dublei câștigătoare de la Roland Garros. Un al treilea break i-a adus manșa Mashei, după 51 de minute de joc.

Setul doi a fost un adevărat thriller interzis cardiacilor. Țipetele Șarapovei au fost coloana sonoră perfectă pentru un thriller început cu break și 2-0 pentru Gavrilova, continuat cu o contră a Mariei – care a trecut în față pe tabelă cu serie de patru game-uri consecutive și închis de o succesiune amețitoare de break-uri. Saltul de la 0-2 la 4-2 nu a fost nici pe departe singurul pol de interes al manșei. Începând cu scorul de 3-2 pentru Șarapova, ultimele cinci game-uri ale meciului au fost adjudecate toate de sportiva aflată la retur. Șarapova a servit la 5-3 pentru victorie, dar Gavrilova a mai avut o tresărire. Pentru Șarapova nu a fost simplu nici în ultimul joc: a ratat o situație extrem de favorabilă atunci când Gavrilova a fost avertizată din scaun pentru tragere de timp, apoi australianca a greșit în schimbul următor și a dat cu racheta de pământ, fiind penalizată de arbitră cu avertisment chiar înainte de minge de meci pentru Maria. Șarapova a irosit însă returul, dar mai apoi a convertit a treia minge de meci.


Foto: Cezara Paraschiv

Maria Șarapova a întrecut o adversară obosită și marcată de uriașul consum din meciul anterior – decisiv întins până la ora locală 2:00 și două mingi de meci salvate împotriva ibericei Garbine Mugurura. Rusoaica a urcat astfel pe locul 31 WTA LIVE și are posibilitatea de a reveni în Top 30 de luni dacă mai câștigă și sfertul de finală împotriva Jelenei Ostapenko.

„Este un pas în direcția cea bună. Evident, este un obiectiv pentru mine să fiu cap de serie la turnee. Dar nu cred că asta te scapă de anumite meciuri. Tot trebuie să fii pregătită pentru meciul din primul tur și pentru cele care urmează, indiferent de ceea ce îți rezervă tragerea la sorți”,
Maria Șarapova, la conferința de presă de la Foro Italico


Foto: Cezara Pasraschiv

Mihaela Buzărnescu, de pe locul 540 în ianuarie 2017, pe lista virtuală a capilor de serie pentru Roland Garros

Luni, Mihaela Buzărnescu se poate bucura de o nouă cea mai bună clasare a carierei – locul 32 WTA. Chiar dacă a fost întrecută de Maria Șarapova, eliminarea Mariei Sakkari (1-6, 1-6 în fața lui Angelique Kerber) a închis calculele pentru zona de clasament de la limita Top 30. Buzărnescu este acum sigură de locul 32 în săptămana care decide lista capilor de serie pentru French Open. Asta înseamnă că România ar trebui să aibă două jucătoare pe lista capilor de serie de la Roland Garros 2018. Așa cum arăta ProSport cu ceva timp în urmă, ar fi pentru a a 13-a oară, în ultimii 10 ani, când țara noastră are două favorite pe tabloul de simplu feminin, Mihaela Buzărnescu urmând să o însoțească pe Simona Halep.

  • Jelena Ostapenko este în acest moment pe locul patru în clasamentul WTA în timp real, ceea ce o plasează virtual pe locul patru pe lista capilor de serie. Simona Halep și Caroline Wozniacki se luptă pentru prima poziție, românca având nevoie de un rezultat superior celui obținut de Caroline pentru a fi principală favorită la Paris. Muguruza este, deocamdată, pe trei, însă mai poate fi depășită de Ostapenko – dacă aceasta va ridicia trofeul deasupra capului.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”