SPECIAL | Simona Halep cucerise Italia încă din perioada junioratului. „Nu aveai cum să nu o remarci”. Un singur cuvânt o descrie perfect ATUNCI și ACUM | Corespondență din Roma

O ține minte pe Simona Halep de la un concurs consumat în urmă cu mai bine de o decadă, când el era de altă parte a baricadei: timp de 13 ani a fost organizator de turneu. "Nu aveai cum să nu o remarci. Era o apariție ciudată"
SPECIAL | Simona Halep cucerise Italia încă din perioada junioratului. "Nu aveai cum să nu o remarci". Un singur cuvânt o descrie perfect ATUNCI și ACUM | Corespondență din Roma

Simona Halep îi cucerise pe italieni cu mult înainte de a ajunge în vârful ierarhiei WTA.

În uriașa zonă comercială de la Foro Italico nu găsești măcar o fotografie a Simonei, la fel cum nu găsești nici pentru Wozniacki, Șarapova sau Djokovic, însă românca are fanii ei printre oamenii care administrează standuri cu echipamente sportive. Culmea, mai ales la concurență! – nu la cele două firme care o sponsorizeză.

Carlo Alberto Romiti, acum manager de marketing pentru Babolat, aflat pentru al doilea an la turneul de la Roma, și-ar dori-o pe Simona în portofoliul producătorului francez. „Încă nu e la noi. Dar, cine știe?„. O ține minte de la un concurs consumat în urmă cu mai bine de o decadă, când era de altă parte a baricadei: timp de 13 ani a fost organizator de turneu.

Eu o știu pe Simona. De acum câțiva ani. Eu lucram la organizarea unui turneu de juniori destul de important, aici, în Italia. Ea a jucat și a câștigat. Era greu să nu o remarci. Era o apariție ciudată, iar apoi a fost nevoită să renunțe la o parte importantă din trupul său (n.r. – operația de micșorare a sânilor). Avea o problemă pe care puține sportive o au. Îmi place acum faptul că este o luptătoare. Mi-a plăcut și atunci la ea acest lucru. Se vedea de la acea vârstă că are o forță de a lupta aparte. Îndura mult pe teren„, își amintește don Romiti.

Deși interesul său este ca Wozniacki, reprezentant Babolat, să câștige cât mai mult, pentru Simona are un singur gând. „Aștept să văd când va câștiga primul titlu de Mare Șlem. Cred că este o chestiune de timp și cred că se va impune la Roland Garros„, mai spune Carlo Alberto Romiti.

  • Simona Halep va debuta în turneul de la Roma direct în turul doi. Românca intră direct în focuri, cu o provocare interesantă după eșecul neașteptt de la Madrid, în fața Pliskovei (detalii AICI). Un copil de mingi i-a trimis însă jucătoare puternice pentru startul de competiție. Liderul mondial o va înfrunta fie pe Naomi Osaka – senzația niponă din turneele Premier Mandatory de hard american sau Victoria Azzarenka, revenită pe tărâm european după ce a închis pentru moment problemele legate de custodia băiețelului său Leo (detalii AICI).
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Ultimul tren pentru casele fără autorizație: românii au la dispoziție un an să le pună în legalitate sau riscă demolarea
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro