Moment ilar la conferința de presă din Fed Cup. Întrebarea care a blocat-o pe Halep: „Ai primit mesaj de la Federer?”. Reacția Simonei

Dacă nominalizarea Irinei Begu în meciurile de simplu a stârnit supărarea Soranei Cîrstea, Simona Halep a fost și ea protagonista unui moment neobișnuit.
Alexandru Tăcină
Moment ilar la conferința de presă din Fed Cup. Întrebarea care a blocat-o pe Halep: "Ai primit mesaj de la Federer?". Reacția Simonei

Vineri s-a stabilit ordinea meciurilor din cadrul întâlnirii România – Elveția din Fed Cup, iar minutele care au urmat tragerii la sorți au fost intrigante. Dacă nominalizarea Irinei Begu în meciurile de simplu a dezamăgit-o pe Sorana Cîrstea, Simona Halep a fost și ea protagonista unui moment neobișnuit.

Halep a stârnit murmure în sală după ce o jurnalistă i-a adresat următoarea întrebare: „Federer este cel mai mare susținător al tău. Ai primit mesaj de la el înaintea meciului cu Elveția?”. Probabil că Simona a considerat că maestrul elvețian nu are niciun motiv să o contacteze deși va întâlni naționala țării lui, iar constănțeanca s-a făcut că nu înțelege întrebarea, privind nedumerită în jur.

Reporterița a repetat de două ori, dar Simona a rămas la fel de încurcată și a răspuns laconic: „Nu, nu mi-a trimis niciun mesaj”. Federer și-a exprimat admirația pentru Halep după ce constănțeanca a devenit lider mondial, însă Roger și Simona nu au o relație chiar atât de apropiată încât să facă schimb de mesaje.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro