A spus-o Sorana: „Suntem Generația de Aur a tenisului românesc, avem valoarea necesară pentru a câștiga trofeul Fed Cup”. Capitolul la care suntem egalii granzilor SUA și Rusia și ne uităm de sus la Franța și Cehia: „E incredibil!”

A spus-o Sorana: "Suntem Generația de Aur a tenisului românesc, avem valoarea necesară pentru a câștiga trofeul Fed Cup". Capitolul la care suntem egalii granzilor SUA și Rusia și ne uităm de sus la Franța și Cehia: "E incredibil!"

Sorana Cîrstea a oferit, marți, o declarație foarte curajoasă. A 40-a jucătoare a lumii s-a numit pe ea și pe colegele ei „Generația de Aur” a tenisului românesc, apoi a transmis că România are valoarea necesară pentru a sprinta spre trofeul Fed Cup.

La Cluj, au început pregătirile pentru întâlniera cu Elveția, de la finalul acestei săptămâni, și, după ce Simona Halep a vorbit luni în fața ziariștilor, a venit Soranei Cîrstea să transmită un mesaj puternic. Pentru prima dată în istorie, România are șase jucătoare în top 70 WTA și patru între cele mai bune 40 ale lumii, iar performanța îi oferă încredere Soranei, care consideră că suntem contemporani cu ceea ce poate fi numită Generația de Aur a tenisului feminin românesc: „Suntem o echipă extrem de puternică. Nici nu știu dacă mai există în această săptămână o echipă cu patru jucătoare în primele 40 din lume. Este incredibil ce se întâmplă. Suntem Generația de Aur a tenisului românesc! Avem valoarea necesară pentru a câștiga acest trofeu. Mă bucur că jucăm la Cluj, m-a emoționat și motivat tot suportul pe care ni l-au oferit spectatorii de acolo ultima dată. Cred că va fi un weekend minunat”, a spus „Sori”, citată de Telekom Sport.

În săptămâna 16-22 aprilie, Statele Unite ale Americii, Rusia și România sunt singurele trei țări cu patru reprezentante în top 40, în timp ce Cehia și Franța, națiuni cu o istorie mult mai bogată decât a noastră în sportul alb, au doar trei.

Meciul România – Elveția se joacă la Cluj, la finalul acestei săptămâni (21-22 aprilie), iar câștigătoarea va obține calificarea în Grupa Mondială. Florin Segărceanu se bazează pe Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (34 WTA), Irina Begu (38 WTA) și Mihaela Buzărnescu (40 WTA), în timp ce elvețienii mizează pe Timea Bacsinszky (46 WTA), Viktorija Golubic (107 WTA) și Jil Teichmann (136 WTA) și pe veterana Patty Schnyder (39 de ani, 149 WTA), convocată în ultimul moment.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania