Ceva nou, ceva vechi, ceva lipsă în sezonul de zgură. 5 lucruri de urmărit în tenisul masculin: schimbare și nu prea pentru Djokovic, recorduri în așteptare pentru Nadal și un pariu interesant al lui Annabel Croft

Ceva nou, ceva vechi, ceva lipsă în sezonul de zgură. 5 lucruri de urmărit în tenisul masculin: schimbare și nu prea pentru Djokovic, recorduri în așteptare pentru Nadal și un pariu interesant al lui Annabel Croft
  • Publicat:
  • Actualizat:

15 aprilie este data care marchează debutul turneelor de top din sezonul european de zgură. Turneul Masters 1000 de la Monte Carlo (15-22 aprilie) este urmat de turneul ATP 500 de la Barcelona (singurul ATP 500 din săptămâna 23-29 aprilie), Masters-ul de la Madrid (6-13 mai), Masters-ul de la Roma (13-20 mai) și punctul culminant – turneul de la Roland Garros.

Tenisul masculin este în febra pregătirilor, iar starurile ne propun o combinație interesantă: ceva nou, ceva vechi, ceva albastru, ceva neașteptat, ceva lipsă – de parcă ne-am pregăti de o nuntă în toată regula.

1. Ceva albastru și ceva ‘vechi de când lumea’ de la Regele Roșului: dacă e zgură, principalul actor este Rafael Nadal

Dacă liderul mondial câștigă, avem recorduri. Dacă pierde, avem surprize de proporții, un nou David modern împotriva lui Goliat. Rafael Nadal este jucătorul care va atrage toate privirile: pentru a patra oară va fi numărul unu la startul sezonului roșu – un aspect despre care ProSport a scris pe larg.

Fără meciuri în picioare după Australian Open, Nadal a trimis un semnal foarte clar în weekend-ul de Cupa Davis. Pe o zgură foarte lentă, în arena de coridă, Rafa a câștigat șase seturi, fără a pierde vreunul. Dacă în primul meci, împotriva lui Philipp Kohlschreiber, cele opt duble greșeli, procentajul la prima minge de doar 55% și totalul de 47 de erori neforțate au lăsat să se întrevadă câteva semne de rugină, două zile mai târziu, împotriva lui Sascha Zverev, cifrele s-au îmbunătățit, iar forehandul a fost la fel de incisiv ca în cele mai bune perioade ale liderului mondial.

Al patrulea jucător al lumii și cel mai puternic reprezentant al noii generații a fost surclasat de Rafael Nadal, într-un meci în care ibericul mai avea și presiunea scorului, la 1-2 la general. „Sunt foarte mulțumit de nivelul jocului, primul set a fost fantastic, într-un meci atât de important. Mă simt confortabil pe zgură„, a declarat Nadal, după ce a cedat doar nouă game-uri în fața lui Sascha.

7 meciuri a jucat Nadal în 2018

26-1 bilanțul lui Rafael Nadal pe zgură începând cu 2017

105 victorii în 107 meciuri jucate pe zgură, în sistem ‘cel mai bun din 5 seturi’

Ce borne are de atins Rafa, pe zgură:

  • Undicesima. După ce 2017 a fost anul cu ‘La Tripla Decima’, Rafael Nadal este pe punctul de a-și corecta propriul record. Un titlu la Monte Carlo, Barcelona sau Roland Garros l-ar face pe Nadal primul jucător cu 11 victorii în același turneu.
  • Record la nivel ATP 500 Tennis World a realizat o amplă analiză a celor mai de succes jucători în turneele ATP 500. Roger Federer domină și acest top, cu 20 de titluri și 26 de finale. Sezonul roșu și turneul de la Barcelona îl poate duce pe Nadal la .egalitate cu Federer – ibericul fiind în acest moment pe doi, cu 19 titluri și 25 de finale.
  • Record la nivel ATP 1000: Rafa împarte prima poziție în topul celor mai multe titluri Masters 1000 câștigate cu Novak Djokovic – câte 30 de trofee. Spaniolul are trei șanse de a se detașa pe primul loc în acest top
  • Record de titluri câștigate în aer liber – Rafa Nadal împarte acest record cu Roger Federer – câte 73 de titluri

53 titluri a câștigat Rafael Nadal pe zgură (record absolut) – poate fi corectat

22 titluri în turneele Masters 1000 – (record absolut) – poate fi corectat

2. Ceva nou și ceva vechi pentru Novak Djokovic: schimbare contestată

Novak Djokovic este, în acest moment, marea necunoscută în circuit. Sârbul s-a operat la cot la începutul acestui an, apoi a declarat pe tărâm american că ‘pentru prima dată după mulți ani, joc fără durere‘. Imediat, au venit însă două înfrângeri care au contrazis ‘starea perfectă’: cu Taro Daniel (la Indian Wells, detalii AICI), apoi în fața francezului Benoit Paire – în primul său meci de la Miami.

Consecințele au fost suportate de staff-ul său: pe rând, Andre Agassi și Radek Stepanek au fost puși pe liber de Djokovic. Sârbul nu a vorbit deloc despre concedierea lui Agassi, americanul fiind cel care a spus – ‘am avut doar cele mai bune intenții, să îl ajut pe Novak. Dar prea des, ne-am pus de acord doar asupra faptului că avem opinii diferite‘. Novak a evitat să ofere pe conturile oficiale chiar și mulțumirile formale, standard, iar încăpățânarea sa a fost taxată de Darren Cahill – care a afirmat că „Djokovic nu s-a implicat total în relația cu Agassi”.. De o lăsare la vatră mai dulce a avut parte Radek Stepanek, pe care Nole l-a asigurat că are ‘pe mai departe toată prietenia sa‘.

Novak Djokovic a schimbat așadar, însă doza de ‘nou’ este relativă. Într-o primă fază, sârbul va ataca sezonul de zgură într-o formulă arhi-cunoscută, alături de antrenorul care i-a șlefuit practic întreaga carieră – Marian Vajda. Slovacul în vârstă de 53 de ani i-a sărit imediat în ajutor fostului său elev: „Marian a venit să îl ajute pe Novak. În prezent, nu există niciun acord cu privire la o colaborare viitoare, și nici nu s-a discutat o altă durată pentru activitatea lor curentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al sârbului. Cei doi sunt însă împreună în Spania, la Marbella, acolo unde Nole este pregătit ‘să se murdărească’.

Marian Vajda i s-a alăturat lui Djokovic în 2006 și a fost păstrat în staff alături de Boris Becker până în 2017. Cu el în lojă, Djokovic a depășit nenumărate momente de cumpănă și, cel mai important, cei doi au fost împreună la toate cele 12 titluri de Mare Șlem câștigate de Novak, între 2008 și 2016.

3. Ceva vechi – deja și ceva lipsă: Roger Federer și Andy Murray, oamenii care vor lipsi

Roger Federer sare pentru al doilea an consecutiv sezonul de zgură, din rațiuni tactice. Elvețianul se pregătește pentru sezonul pe iarbă, anunțându-și deja prezența la turneul ATP 250 de la Stuttgart, din Germania (11-17 iunie). Dacă va rămâne pe locul doi sau va reveni fără să joace pe prima poziție depinde doar de ce face Rafael Nadal. Cu 4.680 de puncte de apărat ‘pe roșu’ și doar 100 de puncte avantaj în fața lui Federer, Rafa are pâinea și cuțitul în mână.

Andy Murray este aproape convins că va reveni pe teren în sezonul de iarbă, practic, la punctul în care se oprea în 2017. Decizia le dă emoții fanilor, dar și jurnalistei Carole Bouchard, întrucât deplasarea pe iarbă este cea mai dificilă și mai nesigură, căzăturile fiind frecvente.

4. Ceva nou și neașteptat: Dominic Thiem – principalul rival pentru Rafael Nadal, spune Annabel Croft

După cinci săptămâni de absență, provocate de o accidentare frustrantă la gleznă, în timpul evoluției sale de la Indian Wells, Dominic Thiem revine în circuit la Monte Carlo. Numărul 7 mondial a fost foarte sincer: ‘Este cea mai gravă accidentare din cariera mea de până acum. Durerea a fost insuportabilă‘, a spus austriacul.

Britanica Annabel Croft, expert Eurosport și Sky Sports, fost număr 23 WTA, l-a numit pe Thiem ‘principala amenințare pentru Rafael Nadal, pe zgură, în acest sezon’. ‘Dominic nu și-a mai făcut simțită prezența în ultimul timp. A fost tăcut. Este clar pentru mine că aceasta este perioada din sezon în care poate să impresioneze cu adevărat și să obțină acele puncte pentru a-și duce jocul la nivelul următor‘, a explicat Annabel Croft.

Thiem are deja un titlu în Argentina, la Buenos Aires, pe zgură, câștigat în februarie 2018. Victoria din 2017, din faza sferturilor de finală de la Roma, în fața lui Nadal – este un argument pentru austriac. Ceea ce a arătat însă sezonul trecut a fost că Thiem este capabil să îl învingă chiar și pe Nadal pe zgură, dar nu are acea constanță necesară și forța de a trece rapid peste o victoria mare, pentru a culege și trofeul. Thiem l-a învins pe Nadal la Roma, apoi a capotat în fața lui Djokovic, câștigând un singur game. La Roland Garros, l-a îngenuncheat pe Djokovic, servindu-i un 6-0 în setul trei, în sferturi, însă apoi nu a mai avut resurse pentru a-i opune rezistență lui Nadal, în semifinale.

Cu Federer și Murray absenți, cu nori de îndoială plutind asupra lui Djokovic și Wawrinka – din pricina accidentărilor, cu un Zverev impresionant prin titlul câștigat anul trecut la Roma – dar bătut net de Nadal în Cupa Davis, ‘tăcutul’ Thiem primește rolul challengerului numărul unu. Un alt candidat – Marin Cilic – finalistul de la Australian Open – care, într-un sfert de finală mai liniștit decât Spania – Germania, a obținut pentru Croația două victorii impresionante pe zgură în fața Kazahstanului, cu șase seturi adjudecate extrem de autoritar – 6-2, 6-1, 6-2, 6-1, 6-1, 6-1.

5. Ceva de reflectat: Del Potro învață din greșelile trecutului

Juan Martin del Potro a revenit acolo unde îi este locul – între primii zece jucători ai lumii: se poziționează pe locul 6 ATP și pe locul 2 în clasamentul punctelor pe 2018 (Race to London – Turneul Campionilor). Argentinianul a jucat deja 25 de meciuri în acest început de an, a câștigat două trofee la rând (între care primul Masters 1000 al stagiunii), dar înaintea startului sezonului roșu a făcut un pas în spate, pentru a-și oferi timp de refacere. Del Potro va juca un sezon de zgură redus la maximum, cu doar trei opriri – Masters-urile de la Madrid și Roma, apoi Roland Garros.

Del Potro a vorbit în timpului turneului de la Miami, acolo unde a fost la două victorii distanță de trofeu și completarea ‘Dublei Soarelui’, despre epuizare și, după patru operații la încheietură și nenumărate alte accidentări, arată că prioritățile sale s-au schimbat puțin.

  • Del Potro și Gael Monfils sunt ultimii jucători care au anunțat că nu vor juca Mastersul de la Monte Carlo. Stan Wawrinka va absenta și el.

În aceste condiții, sezonul de zgură va debuta cu un tablou aerisit, dominat de Rafael Nadal, Marin Cilic, Alexander Zverev și Grigor Dimitrov. Întrebările care își așteaptă răspunsul – cât de autoritar va fi ‘Regele Zgurii’, ce vor face tinerii jucători și cine va reuși să fie ‘Gică-contra’?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…