Performanța carierei pentru Ana Bogdan. Ce o așteaptă și ce o va motiva și mai mult începând de luni

Performanța carierei pentru Ana Bogdan. Ce o așteaptă și ce o va motiva și mai mult începând de luni

Eleva lui Gabriel Moraru, Ana Bogdan, s-a oprit în semifinale, ieri, la Monterrey, după 0-6, 5-7 cu Garbine Muguruza, jucătoarea din Spania aflată într-o formă extraordinară, însă parcursul din Mexic o va propulsa, de mâine, pe cel mai înalt loc al carierei.

Astfel, jucătoarea din Sinaia urcă de poziția 90 până pe 76 în ierarhia WTA care va fi dată publicității de luni, după ce a obținut 110 puncte WTA. Precedentul loc de vârf al Anei Bogdan a fost 85, la finele Australian Open. Săptămâna viitoare, tenismena tricoloră va juca la Bogota, în Columbia, competiție la care a fost desemnată a 7-a favorită. În runda inaugurală, sportiva în vârstă de 25 de ani o va întâlni pe Mariana Duque Marino (Columbia, 29 de ani, 123 WTA). Sud-americana conduce cu 1-0 în meciurile directe cu Ana Bogdan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]