Aici s-a pierdut totul pentru Halep! Cahill i-a cerut explicații, Simona nici măcar nu l-a privit. „Ce s-a întâmplat? Nu ești tu, ăsta nu e jocul tău!” | VIDEO

Simona Halep, locul 1 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-0, de către Naomi Osaka, locul 44 WTA, în semifinalele turneului de la Indian Wells.
Bogdan Savin
Aici s-a pierdut totul pentru Halep! Cahill i-a cerut explicații, Simona nici măcar nu l-a privit. "Ce s-a întâmplat? Nu ești tu, ăsta nu e jocul tău!" | VIDEO

Simona Halep, locul 1 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-0, de către Naomi Osaka, locul 44 WTA, în semifinalele turneului de la Indian Wells.

Cahill a venit lângă Simona, după ce primul set fusese pierdut și în al doilea românca era condusă cu 3-0, și a încercat să o determine să-și schimbe jocul.

„Ce s-a întâmplat? Haide, spune-mi ce s-a întâmplat? Comiți greșeli după greșeli. Nu ești tu, ăsta nu este jocul tău! Dăm restart aici. Ești capabilă să faci asta. O împingi spre spate cât poți de mult. De aici întoarcem totul. Câte un punct pe rând. Ataci la a doua minge. Dacă nu poți nici așa faci ceva diferit”, a fost discursul lui Cahill. Dar, Simona nu a avut nicio replică și nici măcar nu l-a privit pe antrenorul său.

Halep a continuat jocul fără vlagă, senzația fiind că abia aștepta să iasă de pe teren. A pierdut al doilea set cu 6-0, doar ultimul ghem fiind ceva mai disputat.

Osaka a obținut prima victorie în fața Simonei în patru meciuri. Naomi va juca finala cu Daria Kasatkina, locul 19 WTA și cap de serie numărul 20.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]