Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Pas important spre apărarea trofeului! Tecău și Rojer avansează în sferturile probei de dublu de la Dubai după o victorie muncită

Pas important spre apărarea trofeului! Tecău și Rojer avansează în sferturile probei de dublu de la Dubai după o victorie muncită

Tecău și Rojer au obținut o victorie concludentă în drumul către trofeul de la Dubai, pe care l-au câștigat anul trecut.
Alexandru Tăcină
Pas important spre apărarea trofeului! Tecău și Rojer avansează în sferturile probei de dublu de la Dubai după o victorie muncită

Horia Tecău (România) și Julien Rojer (Olanda) au debutat cu victorie, miercuri, la turneul ATP 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), calificându-se în sferturi după 6-3, 6-7(8), 10-7 cu Marcus Daniell/Dominic Inglot (Noua Zeelandă/Marea Britanie).

Echipa formată din Tecău și Rojer, favorită numărul 2 la turneul de la Dubai, dotat cu premii de 2,6 milioane de dolari, a câștigat cu emoții în fața lui Daniell și Inglot! Meciul care a durat o oră și 32 de minute a fost început perfect de perechea româno-olandeză, însă cuplul advers, finalist în weekend la Marseille, a pus reale probleme pe final.

Horia și Julien au controlat manșa inaugurală, reușind două break-uri, cu unul mai mult decât adversarii care se bazează într-o bună măsură pe serviciu. Setul al doilea a fost de infarct, pentru că Tecău și Rojer au ratat două mingi de meci în tie-break, oferindu-le lui Daniell și Inglot șansa de a trimite partida în decisiv.

Super tie-break-ul, început ca din pușcă de Marcus și Dominic, care au avut 3-1, a fost adjudecat până la urmă de Horia și Julien, scor final 6-3, 6-7(8), 10-7! Tecău și Rojer au obținut o victorie concludentă în drumul către trofeul de la Dubai, pe care l-au câștigat anul trecut. Pentru un loc în semifinale, românul și olandezul vor juca împotriva echipei care va triumfa în meciul Marcin Matkowski/Aisam Qureshi (Polonia/Pakistan) – Divij Sharan/Yuichi Sugita (India/Japnia).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]