Anna Kurnikova, ajutată de o româncă să devină vedetă! Episodul neștiut din cariera celei mai frumoase jucătoare a WTA

Anna Kurnikova, ajutată de o româncă să devină vedetă! Episodul neștiut din cariera celei mai frumoase jucătoare a WTA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Virginia Ruzici (62 de ani), actualul manager al Simonei Halep (26 de ani), a povestit că a avut un rol important și în cariera Annei Kurnikova (36 de ani), considerată cea mai frumoasă jucătoare din istoria tenisului.

Cum a descoperit-o Virginia Ruzici pe Anna Kurnikova

Ruzici a fost persoana care a intermediat plecarea Kurnikovei în SUA, la IMG, iar compania de marketing sportiv a transformat-o pe rusoaică într-o adevărată vedetă. Românca și-a amintit un episod interesant de la începuturile carierei de impresar, când a descoperit-o pe Anna, o copilă adorabilă: „Am cunoscut-o foarte bine pe Anna, pe când avea 9 ani și jumătate. Lucram pentru IMG, iar un prieten mă sună și îmi spune: ‘Am descoperit la Moscova o fată extraordinară pe care aș vrea să ți-o arăt. Trebuie neapărat să vii să o vezi, e un turneu de juniori la Roma’. Mă trezesc pe 2 ianuarie într-un avion plecând de la Paris spre Roma… Mă gândeam: ‘Ce caut eu într-un avion pe 2 ianuarie, în loc să fiu pe o pârtie de schi?’. Și o văd pe Anna: era o tânără talentată, vioaie, șarmantă, drăguță, foarte călduroasă”, și-a început Virginia Ruzici povestirea la Canal 33.

Negocierea plecării în SUA a fost o adevărată aventură

Campioana de la Roland Garros 1978 spune că a fost o adevărată aventură să le convingă pe mama și pe antrenoarea Annei Kurinkova să o lase pe sportivă în America, pentru că acestea vorbeau doar limba rusă. Singura soluție a fost ca Anna, la numai 9 ani, să facă pe translatorul. Și s-a descurcat de minune: „Era însoțită de mama și de antrenoarea ei, dar niciuna dintre ele nu vorbea engleză sau franceză. Cum să fac să le explic că le propun să o iau pe Anna Kurnikova să o duc în America la academia lui Nick Bollettieri care aparținea grupului IMG? Cum să le explic toate aceste lucruri: că ne ocupăm de viză, de transfer, de toate cele? Imaginează-ți că cea care a făcut traducerea a fost Anna, aia mică, la 9 ani și jumătate. Sigur că au acceptat! O semnăm pe Anna la IMG, o transferăm, iar americanii s-au ocupat de ea toată cariera”.

Virginia Ruzici a mai manageriat și alte jucătoare cunoscute în afară de Halep și Kurnikova, cum ar fi Monica Seles, Arantxa Sanchez Vicario sau Mary Pierce. Rusoaica Anna Kurnikova a fost talentată pe terenul de tenis, dar a ținut prima pagină a ziarelor și pentru calitățile ei fizice. Ea a agățat racheta în cui prea repede, la vârsta de 23 de ani, după ce a suferit mai multe accidentări.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
Capcana legată de BANII DE PENSIE. Abia acum s-a aflat ce se poate întâmpla
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…