Final de an pentru portarul lui CSM Poli Iași

Final de an pentru portarul lui CSM Poli Iași
  • Publicat:
  • Actualizat:

Croatul Ivan Kelava nu va mai apăra în acest an, după accidentarea suferită în finalul partidei de la Slobozia, din Cupa României. Goal-keeper-ul lui CSM Poli a suferit o luxație a umărului drept, iar medicii i-au recomandat un repaus de trei săptămâni.

„Imediat după meci, Ivan Kelava a fost transportat la Spitalul de Urgență din Slobozia, unde medicii i-au repus articulația umărului drept, sub anestezie. Din păcate, el va sta trei săptămâni și va rata meciurile pe care le mai avem de disputat în acest an. El va face pauză în toată această perioadă, urmând să reia antrenamentele după vacanță, la începutul lunii ianuarie”, a declarat președintele Adrian Ambrosie. În aceste condiții, moldoveanul Andrei Koșelev va apăra poarta Iașiului în cele trei meciuri rămase de disputat în 2017, iar rezerva va fi aleasă dintre juniorii Axinte și Târnovanu.

CSM Poli nu va mai conta în 2017 nici pe mijlocașul la închidere Ionuț Cioinac, acesta fiind suspendat pentru ultimele trei meciuri din acest an.

Trei sărbătoriți în Copou

Ziua de Sfântul Andrei este una specială și în vestiarul Politehnicii, echipa din Copou având trei sărbătoriți. Cătălin Andrei Ștefănescu împlinește vârsta de 23 de ani chiar de Sfântul Andrei, iar Andrei Cristea și Andrei Sin își serbează și ei onomastica.

Cei trei s-au fotografiat în vestiar înainte de antrenamentul de dimineață, cu mesajul „La Mulți Ani nouă!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…