Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”

FOTO Mediafax foto

Fiul miliardarului Ion Țiriac a împlinit vârsta de 50 de ani și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

Alexandru Ion Țiriac este o persoană discretă, care își ține viața personală departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, are tot mai des postări în care vorbește despre viață, reușite și Dumnezeu. La împlinirea a 50 de ani (22 septembrie), moștenitorul averii celui mai bogat fost sportiv român a transmis un mesaj despre viață și cât de recunoscători trebuie să fim pentru tot ce avem.

Mesajul lui Ion Țiriac jr. la împlinirea a 50 de ani

Alexandru Țiriac pare că a devenit o persoană spirituală, care le oferă și fanilor săi de pe rețelele sociale din învățăturile care l-au marcat și pe care le urmează îndeaproape.

De ziua sa, fiul celui mai bogat român a transmis un mesaj scurt, dar cu impact puternic.

„Un nou răsărit, o nouă perspectivă asupra unei vieți binecuvântate.”, a scris Alexandru Țiriac pe Instagram.

FOTO Instagram Alexandru Țiriac

În urmă cu ceva vreme, Alexandru Țiriac a postat un mesaj emoționant despre cât de important e Dumnezeu și cum i-a oferit binecuvântarea de a avea doi copii.

„Am avut parte de multe realizări importante, dar și de multe eșecuri în viață. Viața mi-a adus bucurii pe care nu le-aș putea răsplăti niciodată, dar și lecții pe care nu le voi uita niciodată.

Însă Dumnezeu mi-a oferit cea mai mare răsplată prin acești doi tineri și nu va exista nici măcar o zi în care să uit să-i mulțumesc pentru că m-a binecuvântat cu ei. Apropo, domnișoarelor, încă sunt singuri și foarte pretențioși din fire”, scria Alexandru Țiriac pe Instagram despre Alexandru și Nicholas, copiii pe care îi are din relația cu Ileana Lazariuc.

Fiul său, Alexandru jr. nu a rămas dator și i-a urat tatălui său „La Mulți Ani” tot pe rețelele sociale.

„La mulți ani la 50 de ani omului pe care îl admir în fiecare zi! Îți mulțumesc că ai fost mereu alături de mine, la fiecare pas, pe tot parcursul drumului. Îți datorez viața.

Bucură-te de acest moment important, pentru că îl trăiești o singură dată în viață. Cine știe, poate peste 30 de ani de acum înainte voi reuși, în sfârșit, să încep să te bat la padel…”, a scris fiul lui Țiriac Jr, într-o postare pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram.

Alexandru Ion Țiriac e implicat activ în afacerile tatălui său și este stabilit la Dubai de foarte mulți ani. Până recent, a avut o relație cu sportiva Sorana Cîrstea, dar cei doi s-au despărțit fără să ofere prea multe detalii publicului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]

Citește și