Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » La Liga » Marturisire ȘOCANTĂ‚ făcută de un fost fotbalist de la Real Madrid! „M-am gândit să mă sinucid de câteva ori”. Motivul pentru care a intrat în depresie

Marturisire ȘOCANTĂ‚ făcută de un fost fotbalist de la Real Madrid! „M-am gândit să mă sinucid de câteva ori”. Motivul pentru care a intrat în depresie

Marturisire ȘOCANTĂ‚ făcută de un fost fotbalist de la Real Madrid! "M-am gândit să mă sinucid de câteva ori". Motivul pentru care a intrat în depresie
Emmanuel Adebayor (33 de ani), togolezul care a scris istorie în Premier League și a ajuns la Real Madrid, și-a făcut curaj să vorbească despre problemele pe care le-a avut în trecut și care l-au împiedicat să se exprime la cel mai înalt nivel. Atacantul a vorbit pentru revista So Foot.
 
Adebayor a dezvăluit că a ajuns să sufere de depresie, din cauza familiei sale.
 
„Situația în care mă aflu m-a făcut să mă gândesc să mă sinucid de câteva ori. E dificil atunci când muncești din greu pentru a-ți scoate familia din sărăcie, iar ei continuă să ți se opună.
 
Frații mei mai mici sunt manipulați de familia noastră. Ei mă sună, dar nu să mă întrebe ce mai fac, ci ca să-mi ceară bani. Asta s-a întâmplat după ce m-am accidentat la coapsă, când eram la Tottenham. M-au sunat să mă întrebe dacă pot să plătesc taxele de școlarizare ale copiilor lor. Măcar întreabă-mă cum mai sunt, înainte să vorbești despre bani”, a declarat Adebayor pentru revista fraceză So Foot.
 
Atacantul ajuns la Bașakșehir, în Turcia, a fost acuzat pe vremea când era la Tottenham că nu vrea să plece și îi convine doar să stea pe bancă pentru că încasa un salariu destul de bun, din care își ajuta și familia.
 
„Mă simt mai bine. Îmi schimb des numărul de telefon, doar pentru ca familia să nu mă mai caute”, a spus Adebayor.

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro