Del Potro visează la un 2018 fără accidentări: „Mi-ar plăcea să îi prind din urmă pe fantasticii tenisului”

Juan Martin del Potro atinge aproape la fiecare răspuns din conferințele sale de presă subiectul ''accidentarea de la încheietură". Dacă trebuie să vorbească despre victorie, spune și "joc bine și sunt foarte fericit că sunt aici, că pot face asta după accidentările de la încheietură". Dacă îl întrebi despre următorul meci spune că "important este să mă ajute și corpul, să fiu apt fizic". Sunt sechele ale celor patru intervenții chirurgicale care i-au refăcut ambele încheieturi.
Del Potro visează la un 2018 fără accidentări: "Mi-ar plăcea să îi prind din urmă pe fantasticii tenisului"

Juan Martin del Potro atinge aproape la fiecare răspuns din conferințele sale de presă subiectul ”accidentarea de la încheietură”. Dacă trebuie să vorbească despre victorie, spune și „joc bine și sunt foarte fericit că sunt aici, că pot face asta după accidentările de la încheietură„. Dacă îl întrebi despre următorul meci spune că „important este să mă ajute și corpul, să fiu apt fizic„. Sunt sechele ale celor patru intervenții chirurgicale care i-au refăcut ambele încheieturi. Care i-au înghițit pe nemestecate ani din carieră. Și care parcă i-au accentuat căldura ochilor, lui, un adevărat uriaș de 1,98 m. Ar fi simplu să spui că ‘este un șablon’, un text bine învățat și repetat ca de pe o bandă de magnetofon. Felul în care o spune însă, îți alungă orice urmă de îndoială. Este marcat și, cel mai probabil, va rămâne așa pentru tot restul vieții.

Obiectivul pentru 2017 a fost, a accentuat argentinianul, să încheie anul sănătos. Și să fie în Top 20.

Întrebarea care îl face să pufnească în râs, pentru o clipă, este „dacă rămâi sănătos, ce îți propui pentru 2018?”. Dacă… „Mi-ar plăcea să ajung mai sus în Top 20 și să îi prind din urmă pe fantasticii tenisului. Și mi-ar mai plăcea să mai am un rezultat foarte bun la un turneu de Mare Șlem„.

Anul fantastic avut de Federer și de Nadal, ambii trecuți de 30 de ani, ambii veniți după accidentări, funcționează ca un stimulent. Și totuși, campionul din 2009 de la US Open a tot fost ghinionistul de serviciu al tenisului. Nu a putut lipsi doar șase luni, așa cum a făcut-o Federer după operația de la genunchi, de nu a părăsit niciodată Top 20. Nu a avut nici seria pe care o avea Nadal la revenirea sa fantastică din 2013. Dar, pe 27 octombrie 2017, joacă în sferturile turneului  de la Basel, având șanse matematice de a face saltul pe locul 8 în ATP Race to London, care l-ar duce la Turneul Campionilor. Asta după ce, pe 28 august, era abia locul 47.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro