SPECIAL | „Am fost erou”. Mărturisirile lui Marton Fucsovic, omul care a dus Ungaria înapoi în Grupa Mondială a Cupei Davis, după 22 de ani. Ce spune despre turneul ATP mutat la Budapesta, de la București

SPECIAL |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câteva zile, am fost erou. Reușisem și o altă victorie bună, surprinzătoare: învinsesem Slovacia cu 3-1, ceea ce deja fusese o surpriză. Apoi, să învingem Rusia și să revenim în Grupa Mondială după 22 de ani a fost ceva uriaș pentru Ungaria și pentru tenisul din Ungaria. Și, evident, și pentru mine„, spune Marton Fucsovic cu un zâmbet uitat în colțul gurii. Fața i se luminează pe culoarele laterale de St. Jakobshalle, unde este amenajată zona de interviuri, când i-am adus în discuție Cupa Davis. A câștigat două meciuri în calificări, unul pe tabloul principal și este în optimi la Swiss Indoors Basel, unul dintre cele două turnee care, în această săptămână, pun punct seriei ATP 500 pe 2017.


Foto: Cezara Paraschiv

Fucsovic a cam bătut de unul singur Rusia, în numele Ungariei, în barajul pentru Grupa Mondială, de la jumătatea lunii septembrie: două victorii la simplu și jumătate de punct la dublu. Numărul 113 ATP (la startul partidei cu Rusia, 100 ATP în această săptămână) a parat revenirea lui Rublev de la 0-2 la seturi și s-a impus după decisiv, 6-2, 6-4, 5-7, 2-6, 6-3. Apoi, Fucsovic a câștigat 3-0 la dublu alături de Balazs (7-6/4, 6-4, 7-6/4 la Kravchuk și Medvedev) și a închis partida cu punctul victoriei, după un 7-5, 6-4, 6-4 în fața lui Khachanov. Astfel, 20 de ani de derivă s-au încheiat pentru Ungaria în competiția pe echipe din tenisul masculin.

Am tras multă încredere de la acele meciuri din Cupa Davis. Începusem să joc mai bine în a doua jumătate a anului și cred că împotriva Rusiei am făcut unele dintre cele mai bune meciuri ale mele, jucând la cel mai înalt nivel pe care l-am avut eu pe teren. Trei zile – cu Rublev, dublu și Khachanov am jucat incredibil. Iar acela a fost un moment al declicului – de acolo am început să joc din ce în ce mai bine. Și, iată-mă, din nou în top 100 (n.r. – cea mai bună clasare a carierei a înregistrat-o la jumătatea lunii iulie – poziția 99 ATP)”, spune Fucsovic.


În clasamentul ATP LIVE, Fucsovic este pe locul 93 – un nou personal best. Foto: Cezara Paraschiv

Are momentele lui în care pare un vulcan dezlănțuit. Are și momente de calm. Și are și o explicație pentru actuala situație a Ungariei. Afirmă cu voce joasă – ‘s-au făcut și investiții’. Apoi, „în ultimii 3-4 ani, aș spune că tenisul din Ungaria a progresat. Avem o serie de turnee Futures, și câteva Challenger-uri. Iar acum, într-adevăr, avem și un turneu ATP. Cred că asta a și contat foarte mult pentru mine și m-a adus într-o oarecare măsură până aici – pentru ca țara mea să poată conta pe mine„, afirmă Fucsovic.

Anunțul că Budapesta va închiria licența turneului ATP de la București l-a luta prin surprindere. „La început, nu-mi venea să cred. Nu avusesem niciodată un turneu de un asemenea calibru. Știm sigur că și anul viitor vom avea turneu, așa că abia aștept să joc un turneu ATP în fața alor mei”.


Tranziție dificilă. Foto: Cezara Paraschiv

„It’s been a long way”, varianta nu cu Paul Hunter ci cu aromă ungurească

Pentru mine, drumul de la câștigarea Wimbledonului la juniori până la Top 100 a fost un drum foarte, foarte lung. Am câștigat Wimbledon-ul la 18 ani și am intrat abia acum în Top 100, când am deja 25 de ani. Șapte ani de zile m-am zbătut: am jucat multe turnee, m-am antrenat mult și a fost foarte greu, dar, într-un final, am reușit„, povestește Marton Fucsovic pentru ProSport.


Fucsovic l-a învins, miercuri, pe Donaldson. Foto: Cezara Paraschiv

În evoluția sa ca jucător a apărut, în noiembrie 2015, un moment de răscruce. Unul dintre sponsorii săi a desfășurat o campanie conexă Turneului Campionilor de la Londra. Mai mulți  tineri jucători sponsorizați de ei au avut ocazia să petreacă timp și, mai mult, să le fie parteneri de antrenament ‘greilor’. „Am petrecut o săptămână în 2015 alături de cei mai buni. Am văzut cum se pregătesc pentru meci, cum se antrenează, cum gestionează un meci. Culmea – o săptămână mai târziu am câștigat un turneu Challenger. Și, desigur, visez ca la un moment dat să ajung acolo unde ei sunt acum‘, trage linie Fucsovic.


Salutul unui jucător fericit. Foto: Cezara Paraschiv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…