TOP 10 | Cele mai mari arene de tenis: aici se pot bucura cei mai mulți fani de spectacolul campionilor. Centralul de la Wimbledon nu se află între primele cinci

TOP 10 | Cele mai mari arene de tenis: aici se pot bucura cei mai mulți fani de spectacolul campionilor. Centralul de la Wimbledon nu se află între primele cinci
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul este unul dintre puținele sporturi în care, în acest moment, există paritate la capitolul premii între competiția feminină și cea masculină. Organizatorii turneelor anunță, anual, noi recorduri de audiență. Iată un top al celor mai mari arene de tenis ale momentului, din punct de vedere al capacității maxime pentru meciurile de tenis.

10. Rod Laver Arena. Melbourne, Australia. 14.820 locuri

Centralul de la „Open-ul Vesel” este recunoscut pentru atmosfera aparte și unele dintre cele mai frumoase galerii. Inaugurată în 1988, arena a suferit modificări semnificative în 1996. Totuși, potrivit site-ului oficial, recordul de spectatori al arenei s-a înregistrat la un meci de baschet, dintre Australia și Noua Zeelandă: 15,064. Pe Rod Laver Arena au loc și concerte, chiar dacă principalul său scop este acela de a găzdui meciuri de tenis. În 2008, suprafața de joc a fost schimbată: de la Rebound Ace Court, s-a trecut la Plexicushion.

97 de milioane de dolari a fost investiția inițială pentru construcția Terenului Central de la Melbourne Park, în 1987.

9. Philippe Chatrier. Paris, Franța. 14.911 locuri

Inaugurat în 1928, terenul central de la Roland Garros este, în prezent, singurul dintre cele patru arene principale de la turneele de Mare Șlem care nu este dotat cu acoperiș retractabil. A primit numele în 1998, pentru a-i aduce un omagiu președintelui Federației Franceze de tenis.

8. Terenul Central de All England Club. Londra. 14.979 de locuri

Inaugurat în 1922, Terenul Central de la Wimbledon este un adevărat sanctuar al tenisului: nu sunt permise logo-uri ale companiilor, nu sunt permise alte culori decât verdele emblematic, combinat cu un mov specific și alb abundent. Codul vestimentar este strict – atât pentru jucători, cât și pentru arbitri. Inițial, arena a fost proiectată pentru 14.000 de locuri, iar tribuna era parțial acoperită. În 1940, Terenul Central de la Wimbledon a fost bombardat, apoi a fost refăcut – dar a pierdut 1.200 de locuri. În 1979 și apoi în 1985 s-au adăugat tribune, iar astăzi este recunoscut drept cel mai de tradiție teren de tenis, al celui mai vechi turneu de tenis, dar și cel mai celebru teren de tenis din lume.

133 milioane de dolari a costat acoperișul retractabil al Terenului Central, finalizat în anul 2009

7. Qizhong Forest Sports City Arena. Shanghai, China. 15.000 de locuri

Stadionul-magnolie, inaugurat în 2003, este unul dintre cele mai ușor de recunoscut arene de tenis din lume. Bijuteria creată de arhitectul japonez Mitsuru Senda a fost inclusă în top 15 cele mai spectaculoase arene dedicate sportului, în general. Construcția este un tribut adus florii-simbol a orașului și a fost construit pentru a găzdui Turneul Campionilor în circuitul masculin (2005 – 2008).

200 milioane de dolari a costat acest proiect

6. National Tennis Stadium. Beijing, China. 15.000 de locuri

Inaugurat în 2007, este gazda China Open – turneu din seria ATP 500, dar și a unui Premier Mandatory WTA. Totodată – a fost gazda concursului olimpic din 2008. Situat la 2,7 km de „Cuibul” care a fost inima Jocurilor Olimpice din 2008, această arenă a fost modernizată în 2011.

5. AccorHotels Arena. Paris, Franța. 15.603 de locuri

Gazda ultimului turneu Masters 1000 al sezonului la masculin este, de fapt, o sală polivalentă. Situată în inima Parisului, sala a fost construită în 1981 și inaugurată în februarie 1984. Capacitatea maximă a arenei este de 20.300 de locuri, însă variază în funcție de evenimentul găzduit. Pentru tenis, limita declarată este 15.603 locuri.

4. Ahoy Rotterdam. Rotterdam, Olanda. 15.818 de locuri

Arena a fost inaugurată în 1950, dar a fost modernizată în repetate rânduri: 1971, 1980, 1988, 1998 și 2001. Este, de asemenea, o locație polivalentă, gazdă pentru concerte, iar în tenis, pentru turneul de nivel ATP 500 ABN AMRO World Tennis Tournament. În 2018, turneul olandez din tenisul masculin va aniversa a 45-a ediție.

3. Indian Wells Tennis Garden. California, Statele Unite, 16.100 de locuri

A doua cea mai mare arenă dedicată exclusiv tenisului se află În Statele Unite, în însorita Californie. Desenată de reputata Rossetti Arhitects este principala arenă a turneului deținut de Larry Ellison, fondatorul Oracle. Compelxul mai include un al doilea teren cu capacitate de 6.000 de locuri, acesta fiind – din anumite puncte de vedere – cel mai important turneu în afara celor patru de Mare Șlem (are alocate două săptămâni – la fel ca întrecerea care îl urmează în calendar, de la Miami, însă numărul de spectatori este mai mare la Indian Wells, potrivit cifrelor de audiență înregistrate din 2014).

77 milioane de dolari a costat arena construită în anul 2000. În 2014, alte 11 milioane de dolari au fost alocate pentru modernizare

2. O2 Arena. Londra, Marea Britanie, 20.000 de locuri

Un complex și o sală polivalentă prin excelență, „cea mai mare scenă pentru evenimente live” – așa cum se prezintă pe site-ul oficial, O2 Arena a luat locul Millennium Dome. Lucrările de construcție au demarat în 2003 și s-au finalizat în 2007. Gazda Turneului Campionilor în tenis (de altfel, singurul turneu de tenis disputat în Regatul Unit pe o altă suprafață decât iarbă), a întrecerilor de baschet și de gimnastică în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, O2 Arena este una dintre cele mai moderne gazde ale circuitului de tenis.

57 de milioane de dolari a costat construcția sălii, sub îndrumarea lui Richard Rogers.

796 milioane de dolari reprezintă investiția totală pentru recondiționarea Domului și a întregului complex, potrivit jurnaliștilor britanici de la Independent.

1. Arthur Ashe Stadium. New York, Statele Unite. 22.547 de locuri

Este cea mai mare arenă de tenis din lume, de altfel – singura arenă dedicată sută la sută tenisului care poate primi peste 20.000 de spectatori. USTA, forul decizional în tenisul american, a inaugurat cu mult fast arena în 1997, marcând momentul printr-un moment artistic semnat de legendara Whitney Huston. Americanca a interpretat hitul „One Moment in Time”, scris inițial pentru Jocurile Olimpice de la Seul (1988). O arenă atipică, de formă octogonală, este totuși considerată de mulți ca fiind prea mare pentru sportul alb. Mărturiile fanilor, de-a lungul anilor, confirmă faptul că, de pe ultimul rând, este imposibil să vezi propriu-zis jucătorii și mingea, însă americanii îmbrățișează ideea de petrecere / ‘night out’.

Potrivit estimărilor The Guardian, rândul Z al arenei te poziționează la 37 de metri deasupra nivelului terenului, iar la acel nivel nicio regulă privind deplasarea spectatorilor în timpul punctului sau interdicția de a vorbi nu se mai impune. Acest lucru a produs mult disconfort jucătorilor la ediția 2017, o dată ce acoperișul a fost închis, întrucât zgomotul este accentuat.

254 milioane de dolari a costat Arthur Ashe Stadium, în 1997.

150 de milioane de dolari a costat construcția acoperișului retractabil inaugurat în 2016

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…