Dan Petrescu, niciun meci fără acuze! Centralul Adrian Cojocaru și Mihai Stoica, luați la țintă: „Nu mi-a plăcut ce a încercat acest arbitru azi! Alte echipe dau goluri din ofsaid, după faulturi, dar noi nu postăm pe facebook…”

Dan Petrescu, niciun meci fără acuze! Centralul Adrian Cojocaru și Mihai Stoica, luați la țintă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu e lider cu patru puncte avans, a ajuns la șase victorii consecutive fără gol primit, dar are, în continuare, o nemulțumire. Nu legată de jocul echipei sale, care merge perfect, ci de arbitrajele din Liga 1 și reacțiile altor oficiali.

Duminică, CFR nu a avut niciun fel de emoție cu FC Voluntari, a câștigat cu 2-0 și a strâns al șaselea meci consecutiv fără gol primit, iar Dan Petrescu și-a felicitat jucătorii pentru efortul depus: „Meritul e clar că e al jucătorilor. Mă bucur că sunt serioși, au fost câteva greșeli, am avut noroc cu Vâcă…În rest, nu țin minte ocazii mari din partea adversarilor, dar noi am mai avut șanse. Sunt foarte mulțumit de toți jucătorii, de tot grupul. În momentul de față avem mulți jucători care stau în tribune, dar ar putea juca la orice echipă din România. Îmi pare bine că ei se antrenează excelent și îmi dau dureri de cap. Prefer să am dureri de cap, dar să am soluții”, a spus „Bursucul”, înainte ca discursul său să se schimbe și să vireze spre arbitrajul lui Adrian Cojocaru.

Antrenorul CFR-ului acuză că echipa sa a fost dezavantajată pentru a doua etapă consecutivă, după ce în meciul cu Sepsi a avut un gol anulat, și a pus tunurile atât pe arbitraj, cât și pe Mihai Stoica, cel cu care duce, de câteva săptămâni, un război al declarațiilor: „Singura nemulțumire e legată de arbitraj. Nu-mi place să vorbesc, alte echipe o fac, dar noi nu dăm pe facebook-uri, nu facem…Astăzi Voluntariul trebuia să ia două roșii, nu mi-a plăcut deloc ce a încercat acest arbitru azi! Nu-mi place deloc ce se întâmplă, celelalte echipe ar trebui să se uite la ele și CFR-ul ar trebui lăsată în pace.

Alte echipe dau goluri din ofsaid, după faulturi, uitați-vă la meciuri. Ultimele două meciuri am fost dezavantajați, am dat gol valabil cu Sepsi, azi Voluntariul trebuia să primească două roșii, dar așa e în România!”, a tunat Petrescu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×