EXCLUSIV | Necazurile unui antrenor de tenis. A fost „țepuit” cu 30.000 de euro de un fost fotbalist de la Dinamo, iar fiica sa nu a primit wild card la Bucharest Open deși câștigase patru titluri consecutive în 2017

EXCLUSIV | Necazurile unui antrenor de tenis. A fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Buzărnescu (62 de ani) a cunoscut mari satisfacții după ce fiica și eleva sa, Mihaela, a câștigat patru turnee consecutive în circuitul ITF din 2017, dar antrenorul de tenis a dezvăluit pentru ProSport ca a trăit recent și mari dezamăgiri. Posibilitățile financiare i s-au redus după ce Marian Damaschin, fost fotbalist la Dinamo și Rapid, nu i-a mai înapoiat un împrumut de 30.000 de euro, iar refuzul organizatorilor de la Bucharest Open de a îi oferi un wild card fiicei sale i-a lăsat un gust la fel de amar.

  • Marian Damaschin nu a putut fi contactat de ProSport până la ora apariției articolului

Antrenorul și tatăl Mihaelei Buzărnescu, revelația tenisului românesc din acest an, a povestit că jucătoarea în vârstă de 29 de ani este decepționată din cauză că nu a fost acceptată pe tabloul principal al turneului BRD Bucharest Open, disputat săptămâna trecută, la Arenele BNR. Mihaela a cucerit patru turnee în ultimele două luni (Dodmezovasarhely, Izmir, Getxo și Versmold), iar această performanță i-a adus o urcare de peste 200 de locuri, până pe 141 WTA, dar nu și un wild card la București.

Ascensiunea superbă a Mihaelei Buzărnescu nu i-a impresionat pe membrii Comisiei Tehnice a FRT

Mihai Buzărnescu spune că Mihaela și-a dorit foarte tare să joace la Arenele BNR, însă Comisia Tehnică a FR de Tenis a considerat că fiica sa nu îndeplinește o condiție importantă. Au fost preferate Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Bara, tenismene pe care Mihaela Buzărnescu le conducea în meciurile directe, dar care aveau avantajul vârstei: „Am solicitat un wild card printr-o adresă scrisă, la care nu am primit însă niciun răspuns. Mihaela își dorea enorm să joace la București, așa că am mers la sediul federației pentru a discuta cu oamenii din comisia care acordă wild card. Am fost întâmpinat de un vicepreședinte al FRT și de directorul tehnic care făcea parte din comisia respectivă, însă acesta din urmă nu a părut interesat să poarte o discuție cu mine. I-am explicat vicepreședintelui că Mihaela se află într-o formă foarte bună și că ar merita un wild card, poate și ca recompensă pentru sacrificiile făcute până acum pentru tenis. Mihaela s-a confruntat cu accidentări groaznice în anii trecuți… Dar am fost refuzat, pe motiv că dânșii doresc să meargă pe mâna jucătoarelor tinere”.


Buzărnescu a triumfat la ultimele patru turnee la care s-a înscris, câștigând fără drept de apel toate finalele: 6-2, 6-1 cu Danka Kovinik, în finala de la Dodmezovasarhely (luna iunie), 6-1, 6-0 cu Eri Hozumi, în finala de la Izmir (luna iunie), 6-2, 6-2 cu Renata Zarazua, în finala de la Getxo (luna iulie), și 6-0, 6-2 cu Barbara Haas, în finala de la Versmold (luna iulie).

Buzărnescu acuză faptul că toate sacrificiile fiicei sale au rămas nerăsplătite

Antrenorul consideră că s-a făcut o nedreptate, având în vedere că Mihaela Buzărnescu a oferit multe tenisului și inclusiv federației de profil, însă nu a primit și recunoștința ce i se cuvine. Un wild card pe tabloul principal de la București ar fi reprezentat premiul ideal pentru determinarea fantastică de care „Miki” a dat dovadă după două accidentări cumplite, suferite în anii 2013 și 2015: „Atunci când a fost nevoie de ea, Mihaela a mers să antreneze lotul național de juniori fără să fie remunerată. Plecase fostul antrenor Răzvan Sabău, iar copiii trebuiau să participe la o competiție importantă. Fiica mea a fost solicitată, a întins o mână de ajutor și chiar a scos un rezultat excelent! Acum e foarte dezamăgită, dar trebuie să meargă înainte și să muncească din greu pentru puncte. O prezență pe tabloul principal de la București ar fi contat foarte mult. Gândiți-vă că o victorie aici îți aduce 30 de puncte WTA, tot atâtea câte primești pentru o semifinală la un turneu ITF precum cel de la Versmold (n.r. – dotat cu 60.000 de dolari și câștigat săptămâna trecută de Mihaela)”.


Mihai Buzărnescu o antrenează pe fiica sa, iar în paralel este profesor de tenis la liceul cu program sportiv „Mircea Eliade”.

Momente de cumpănă trăite de tatăl sportivei: „I-am împrumutat 30.000 de euro fostului fotbalist Marian Damaschin. Apoi a fost de negăsit, și-a schimbat și numărul de telefon”

Tatăl fostei componente a naționalei de Fed Cup și-a exprimat și regretul că nu a putut investi mai mult în cariera Mihaelei, din cauza unei pierderi însemnate. Marian Damaschin, fost jucător al echipei naționale și al cluburilor Rapid, Dinamo și Feyenoord, i-ar fi produs o pagubă de 30.0000 de euro, spune Buzărnescu senior. În urmă cu 8 ani, atunci când i-a cerut împrumutul pe care nu i l-a mai rambursat până astăzi, Damaschin era implicat în tenis, susținându-și la rândul său fata care între timp s-a retras din activitate: „Tenisul e un sport foarte costisitor, iar noi suntem recunoscători sponsorilor care au ajutat-o pe Mihaela de-a lungul carierei – Petrom și Vesta Investment. Am însă și un mare regret, pentru că am pierdut o sumă considerabilă, cu care aș fi putut să o susțin mai ales atunci când a suferit o operație costisitoare. În anul 2009 i-am împrumutat, cu contract, 30.000 de euro fostului fotbalist Marian Damaschin. El era un om cunoscut și respectat în lumea tenisului, așa că nu m-am gândit niciodată că nu îmi va restitui împrumutul. Am fost dus cu vorba, apoi și-a schimbat numărul de telefon, o perioadă a fost de negăsit”.


Damaschin a câștigat trofee și pe plan extern: Supercupa Olandei cu Feyenoord în anul 1991 și Cupa Olandei în anul 1992. A investit apoi în cariera de tenismenă a fiicei sale, Alexandra, care nu a reușit să confirme rezultatele din perioada junioratului și a agățat racheta în cui.

Obligat să plătească, Damaschin are un salariu de 300 de lei

Marian Damaschin (52 de ani) a devenit un om prosper după ce s-a lăsat de fotbal, însă afacerile nu au mai mers, la un moment dat. Cel care în 1990 a pus umărul la cucerirea titlului de campioană de către Dinamo București câștigă în prezent numai 300 de lei pe lună, astfel că Buzărnescu nu mai poate recupera aproape nimic din împrumutul pe care i l-a acordat: „Bineînțeles că am acționat în instanță și cererea de executare silită mi-a fost aprobată, dar din păcate nu mai pot recupera banii nici într-o sută de ani! Să vă spun ce a făcut Marian Damaschin… Și-a vândut bunurile, iar el s-a angajat la fosta sa firmă, pe care a trecut-o pe numele băiatului. Și-a micșorat și salariul la 300 de lei, asta pentru a-mi plăti fabuloasa sumă de 70 de lei pe lună”. Afirmațiile lui Mihai Buzărnescu sunt confirmate de portalul instanțelor de judecată, acolo unde poate fi găsită decizia care îl obligă pe fostul fotbalist la plata datoriei.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…