„Nu a fost ziua noastră!” Simona Halep, încurajată de Marius Copil după ratarea titlului de la Roland Garros

Halep și Copil sunt legați de o prietenie veche, iar arădeanul este alături de constănțeancă la bine și la rău.
Alexandru Tăcină
"Nu a fost ziua noastră!" Simona Halep, încurajată de Marius Copil după ratarea titlului de la Roland Garros

Simona Halep a fost consolată de Marius Copil, cel mai bun jucător român din circuitul ATP, după finala de pomină pierdută la Roland Garros cu Jelena Ostapenko.

Halep și Copil sunt legați de o prietenie veche, iar arădeanul este alături de constănțeancă la bine și la rău! Marius i-a ridicat moralul Simonei după ce sportiva a irosit ocazia de a deveni lider mondial, fiind învinsă de Ostapenko în finala de la Roland Garros cu 6-4, 4-6, 3-6: „Astăzi nu a fost ziua noastră, însă Simona Halep a fost la un pas de a deveni noul lider mondial din tenisul feminin. Felicitări, Simona! Suntem alături de tine”, ia transmis Copil tenismenei care va ocupa locul 2 WTA începând de luni.

Simona, în vârstă de 25 de ani, are o relație specială cu Marius (26 de ani), declarând că acesta îi este prieten de mai bine de 19 ani. Și ambii ne fac mândri că suntem români, luptându-se de la egal la egal cu cei mai buni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]