Prima reacție a Simonei Halep după meciul cu Navarro: „Nu am lăsat-o să intre în teren, am dominat jocul! Totul a mers minunat pentru mine!”

Simona Halep s-a declarat mulțumită de evoluția avută în fața jucătoarei spaniole Carla Suarez Navarro, pe care a învins-o, luni, scor 6-1, 6-1, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, dar a precizat că va continua să se pregătească.
Prima reacție a Simonei Halep după meciul cu Navarro: "Nu am lăsat-o să intre în teren, am dominat jocul! Totul a mers minunat pentru mine!"

Simona Halep s-a declarat mulțumită de evoluția avută în fața jucătoarei spaniole Carla Suarez Navarro, pe care a învins-o, luni, scor 6-1, 6-1, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, dar a precizat că va continua să se pregătească.

„De fiecare dată când am evoluat împotriva ei au fost meciuri dificile, nu câștigasem pe zgură cu ea. Nu am lăsat-o să intre în teren, am dominat jocul, totul a mers minunat pentru mine. Ea e o jucătoare talentată. Astăzi am făcut-o să se grăbească și știu că are dificultăți când se întâmplă acest lucru. Dar astăzi lucrurile au mers extraordinar pentru mine. Cred că mă voi antrena pentru a simți mingea mai bine. Voi vorbi cu antrenorul meu”, a declarat Simona Halep, la finalul partidei.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 3, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o, scor 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 23 WTA și cap de serie numărul 21.

În sferturile de finală, Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA și cap de serie numărul 5, și croata Petra Martic (locul 290 WTA).

Mediafax

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]