Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros

Jucătorul de tenis Marius Copil, principalul favorit din calificări, a obținut, vineri, accederea pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, desfășurat pe zgură, la Paris, și dotat cu premii în valoare de 16.790.000 de euro.
Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros

Jucătorul de tenis Marius Copil, principalul favorit din calificări, a obținut, vineri, accederea pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, desfășurat pe zgură, la Paris, și dotat cu premii în valoare de 16.790.000 de euro.

În ultimul tur al calificărilor, Copil, locul 93 ATP, l-a învins, scor 6-4, 6-7 (5), 7-6 (7), pe germanul Peter Gojowczyk (locul 141 ATP), în două ore și 37 de minute de joc.

Marius Copil, în vârstă de 26 de ani, își va afla adversarul din runda inaugurală după încheierea tabloului de calificări.

Ediția din 2017 a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros va avea loc între 28 mai și 11 iunie.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania