Marius Copil îl învinge în minimum de seturi pe Lukas Rosol și merge în finala calificărilor de la Indian Wells!

Copil e pus pe fapte mari în săptămâna în care a urcat pe cel mai bun loc al carierei în clasamentul ATP!
Alexandru Tăcină
Marius Copil îl învinge în minimum de seturi pe Lukas Rosol și merge în finala calificărilor de la Indian Wells!
  • Marius Copil continuă forma excelentă și obține o victorie importantă, în prima manșă a calificărilor turneului Masters de la Indian Wells, scor 7-6(5), 6-2 cu Lukas Rosol (Cehia, 155 ATP).

Copil e pus pe fapte mari în săptămâna în care a urcat pe cel mai bun loc al carierei în clasamentul ATP! Arădeanul a acces miercuri dimineață în ultimul tur al calificărilor de la Indian Wells, după ce a trecut fără emoții de Rosol, scor 7-6(5), 6-2, iar pentru un loc pe tabloul principal se va duela în această seară cu Denis Kudla (SUA, 130 ATP).

Marius și-a consolidat încrederea după ce săptămâna trecută a atins optimile de la Dubai (1-6, 4-6 cu Lucas Pouille), iar asta s-a văzut din plin și contra lui Lukas Rosol. Serviciul i-a funcționat la cote înalte, iar cehul nu a reușit nici măcar un break, în timp ce Copil i-a luat serviciul adversarului de două ori, la 1-1 și la 5-2 în manșa secundă.

Pentru Copil, calificarea pe tabloul principal de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare de 8 milioane de dolari, ar reprezenta o premieră! Cert e că Marius are șanse importante, întâlnind un jucător mai slab clasat decât el. Copil și Kudla au mai jucat un singur meci direct până acum, iar americanul a câștigat în calificările de la Basel 2013, cu 1-6, 6-3, 6-2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]