„Nu m-am gândit să mă retrag, nu-mi stă în fire!” Halep a explicat la conferința de presă de ce a pierdut cu Rogers

"Nu m-am gândit să mă retrag, nu-mi stă în fire!" Halep a explicat la conferința de presă de ce a pierdut cu Rogers

Simona Halep, numărul patru în clasamentul WTA, a părăsit Australian Open încă din primul tur după ce a fost învinsă de Shelby Rogers (USA, nr. 57 WTA). Halep a pierdut în două seturi, scor 3-6, 1-6, într-un meci în care a reușit să câștige doar patru game-uri.

Simona a mai jucat împotriva americancei Shelby Rogers o singură dată, tot în cadrul unui Grand Slam – la US Open 2015, iar constănțeanca s-a impus fără probleme, cu 6-2, 6-3.

La conferința de presă de la finalul meciului, sportiva noastră a pus această eliminare pe seama unei probleme medicale. Halep a precizat că a resimțit dureri la genunchi, problemă pe care a avut-o și la Turneul Campioanelor.

„Am avut dureri la genunchi, iar în setul secund îmi era dificil să mă mai mișc, însă ea a meritat să câștige. A fost agresivă și a lovit foarte puternic mingile. Nu m-am gândit să mă retrag înaintea turneului deoarece nu îmi stă în fire. Însă am încercat, am luat anti-inflamatoare înaintea meciului și în zilele precedente. Dar când ești în tensiunea meciului devine mai greu. Am avut dureri insuportabile și nu am putut să fac ce mi-am dorit. Am durerile de la Singapore. În fiecare zi am avut dureri, dar în perioada de pregătire a fost ok, nu mă durea prea tare. Însă apoi în China, la finalul primului meci, le-am simțit iar. Am avut dureri în fiecare zi”, a declarat Halep la conferința de presă.

Este al doilea an consecutiv când Simona Halep iese din primul tur la primul turneu de la Grand Slam al anului. Sezonul trecut, Halep a fost învinsă de chinezoaica Zhang Shuai.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania