Ana Bogdan, învinsă dramatic de Camila Giorgi în turul I la Shenzhen! Românca intrase pe tablou ca lucky loser

Ana Bogdan, învinsă dramatic de Camila Giorgi în turul I la Shenzhen! Românca intrase pe tablou ca lucky loser
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Ana Bogdan a fost norocoasă doar pe jumătate la Shenzhen! După ce a intrat pe tabloul principal din postura de lucky loser, jucătoarea din Sinaia a cedat greu în primul tur contra Camilei Giorgi din Italia, cu scorul de 6-1, 6-7(5), 3-6!

Bogdan (129 WTA) s-a aflat la un pas de o surpriză frumoasă, însă românca nu a fost capabilă să depășească linia de sosire! Deși a condus cu 6-1 și 6-5, Ana a nu a jucat cel mai bun tenis în momentele cruciale. Giorgi, locul 82 WTA, a fost ajutată de experiență și a împins setul secund într-un tie-break pe care l-a câștigat la 5. Giorgi a început furtunos setul decisiv și nu a mai putut fi oprită de Bogdan, italianca reușind victoria după 2 ore și 6 minute.

După ce pierduse în calificări, Ana Bogdan a fost acceptată luni pe tabloul principal, ca urmare a retragerii Timeei Bacsinszky. Românca în vârstă de 24 de ani se mulțumește cu un cec de 4.700 de dolari grație prezenței în turul I la Shenzhen.


Românca Ana Bogdan (129 WTA) a primit o veste extraordinară luni dimineață, când organizatorii de la Shenzhen au anunțat-o că va juca pe tabloul principal al turneului de categorie International. Bogdan pierduse duminică în manșa finală a calificărilor, scor 7-6, 4-6, 4-6 în fața Ninei Stojanovic (142 WTA), dar sportiva din Sinaia profită in extremis de abandonul Timeei Bacsinszky (Elveția, 15 WTA).

Ana Bogdan e a patra reprezentantă a României care va juca pe tabloul principal de la Shenzhen (China), după Simona Halep, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu! Ana se va bucura de statutul de lucky loser, după ce elvețianca Timea Bacsinszky s-a retras în ultimul moment, sportiva din Sinaia urmând să o înfrunte în manșa inaugurală pe Camila Giorgi (Italia), sportivă clasată pe locul 82 în lume.

Bacsinszky, care era a patra favorită a turneului dotat cu peste 600.000 de dolari, a declarat forfait din cauza unei accidentări la mușchii abdominali. Întrucât Bogdan e cea mai bine clasată jucătoare învinsă în turul al doilea al calificărilor, conform regulamentulului Asociației Tenisului Feminin (WTA), românca intră pe tabloul principal în primul turneu din 2017.

Meciul dintre Bogdan și Giorgi va avea loc luni dimineață, în jurul orei 08:00, cele două jucătoare confruntându-se pentru prima oară în carieră. Dacă se va impune în fața italiencei, Ana ar urma să o înfrunte în turul secund pe Saisa Zheng (China, 84 WTA), câștigătoare în meciul cu Fangzhou Liu (China, 146 WTA), scor 6-7, 0-6. 3-6. Turneul de la Shenzhen e transmis în direct de postul Digisport. 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…