Halep rămâne pe 5 WTA după turneul de la Wimbledon! Jucătoarea care îi amenința locul Simonei a fost eliminată în semifinale

Sfertul de finală atins la Wimbledon (5-7, 6-7 cu Angelique Kerber) reprezintă o performanță noabilă pentru Simona Halep, iar asta se vede și în clasament.
Alexandru Tăcină
Halep rămâne pe 5 WTA după turneul de la Wimbledon! Jucătoarea care îi amenința locul Simonei a fost eliminată în semifinale

Simona Halep se menține în elita tenisului mondial și după turneul de la Wimbledon, care se va încheia în acest weekend! Halep rămâne pe locul 5 al clasamentului mondial, indiferent de deznodământul finalei dintre Serena Williams (1 WTA) și Angelique Kerber (4 WTA).

Simona ocupă locul 5 WTA de mai bine de o lună

Sfertul de finală atins la Wimbledon (5-7, 6-7 cu Angelique Kerber) reprezintă un rezultat notabil pentru Simona Halep, iar asta se vede și în clasament. Românca primește un bonus de 420 de puncte grație performanței de la All England Club, prin care își securizează poziția în ierarhia WTA (acumulează 4.792 de puncte). Halep se află pe locul 5 WTA din data de 5 iunie, situație care se va prelungi cu cel puțin o săptămână.

Halep, ajutată de Kerber după ce nemțoaica a eliminat-o în sferturi

Simona Halep putea fi depășita în clasament de Venus Williams, veterana în vârstă de 36 de ani care în prezent ocupă locul 8 WTA. Pentru asta, americanca trebuia să câștige trofeul de la Wimbledon, însă aventura ei a luat sfârșit în semifinale. Halep a fost ajutată indirect chiar de marea rivală Kerber, nemțoaica spulberând-o pe Williams în penultimul act, scor 6-4, 6-4.

Simona Halep își păstrează poziția în clasament, însă în Top 10 WTA vor avea loc schimbări importante începând de luni:

  • 1. Serena Williams (SUA)
  • 2. Angelique Kerber (Germania) – urcă 2 locuri
  • 3. Garbine Muguruza (Spania) – pierde 1 loc
  • 4. Agnieszka Radwanska (Polonia) – pierde 1 loc
  • 5. Simona Halep (România)
  • 6. Victoria Azarenka (Belarus)
  • 7 Venus WIlliams (SUA) – urcă 1 loc
  • 8. Roberta Vinci (Italia) – urcă 1 loc
  • 9. Carla Suarez Navarro (Spania) – urcă 3 locuri
  • 10. Svetlana Kuznețova (Rusia) – urcă 4 locuri
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]