Roger Federer este refăcut după accidentarea la spate și poate juca din nou. La ce turneu vrea elvețianul să revină pe terenul de tenis

Redactor:
Andrei Pal
Roger Federer este refăcut după accidentarea la spate și poate juca din nou. La ce turneu vrea elvețianul să revină pe terenul de tenis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorul elvețian de tenis, Roger Federer, clasat pe locul trei în ierarhia ATP, a declarat, luni, faptul că accidentarea la spate nu-i mai creează probleme și se simte pregătit să joace din nou, la turneul de la Stuttgart (Germania), anunță Reuters care citează site-ul ATP.

De șapte ori câștigător al turneului de la Wimbledon, cu o serie de 65 de prezențe consecutive la turnee de Mare Șlem care a fost întreruptă după ratarea participării la turneul de la Rolad Garros din cauza unei accidentări la spate, va reveni pe teren la turneul ATP de Stuttgart, warmp-ul pentru Wimbledon.

„În ultimele trei săptămâni m-am simțit bine din nou, fără alte accidentări. Spatele meu e bine, mă simt mult mai puternic. A fost un an greu, sunt încântat să joc din nou la turneul de la Stuttgart. A fost mai bine pentru mine să nu forțez intrarea la Roland Garros, aștept cu nerăbdare sezonul de iarbă”, a spus Roger Federer, citat de site-ul ATP.

În vârstă de 34 de ani, Federer a câștigat de-a lungul carierei 17 titluri de Mare Șlem. La ultimele două ediții ale turneului de la Wimbledon, Federer a fost învins, în finală, de sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentul mondial.

Turneul de Mare Șlem de la Wimbledon se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie la Londra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…