Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Andy, „sir” al Romei! Murray a câștigat turneul de la Foro Italico după ce l-a spulberat pe Djokovic în finală

Andy, „sir” al Romei! Murray a câștigat turneul de la Foro Italico după ce l-a spulberat pe Djokovic în finală

Tenismenul britanic Andy Murray (locul 3 în clasamentul mondial) a câștigat, duminică seară, meciul cu sportivul sârb Novak Djokovic (poziția 1 ATP), scor 6-3, 6-3, în finala turneului ATP Masters 1000 de la Roma, disputat pe zgură și dotat cu premii totale în valoare de 4.300.755 euro.
Andy, "sir"  al Romei! Murray a câștigat turneul de la Foro Italico după ce l-a spulberat pe Djokovic în finală

Tenismenul britanic Andy Murray (locul 3 în clasamentul mondial) a câștigat, duminică seară, meciul cu sportivul sârb Novak Djokovic (poziția 1 ATP), scor 6-3, 6-3, în finala turneului ATP Masters 1000 de la Roma, disputat pe zgură și dotat cu premii totale în valoare de 4.300.755 euro.

Partida a durat o oră și 35 de minute. Pe durata meciului, Murray a servit 4 ași și a comis o dublă greșeală. Procentajul primului serviciu a fost 64%, iar britanicul a concretizat 82% dintre punctele jucate cu primul serviciu și 48% cu serviciul 2. Andy nu și-a pierdut niciodată serviciul și a reușit 3 break-uri, din 6 oportunități.

Finala a fost controlată și câștigată de către Murray pentru a jucat mai bine, iar cifrele o confirmă. Andy a avut 24 de mingi direct câștigătoare, spre deosebire de cele 15 ale lui Djokovic. În plus, Novak a comis mai multe greșeli neforțate decât adversarul său: 23-19.

Andy a alternat jocul mai mult decât Novak și a folosit multe scurte, iar procentajul de reușită la fileu a fost ridicat (13 puncte câștigate din 17). Forehand-ul britanicului a funcționat foarte bine, cu 11 mingi câștigătoare, spre deosebire de 5 înregistrate de către Djokovic. Nu în ultimul rând, Murray a avut un serviciu sensibil mai puternic (un avantaj de 10 kilometri pe oră, în medie).

Pentru performanța reușită la Roma, Andy Murray va primi 1000 de puncte în clasamentul ATP și un cec în valoare de 717.315 de euro. Lui Djokovic îi revin 600 de puncte ATP și un premiu de 351.715 de euro.

Djokovic pierduse doar unul din ultimele 13 întâlniri directe cu Murray, dar britanicul a etalat un joc foarte bun și a profitat de oboseala acumulată de către sârb în semifinala de sâmbătă seară, care a durat trei ore. Bilanțul întâlnirilor directe devine 23-10 în favoarea lui Djokovic.

„Este greu când joci un meci noaptea și apoi trebuie să revii pe teren în ziua următoare, dar îl felicit pe Novak”, a declarat Murray după meci, recunoscând cerințele fizice ridicate cu care s-a confruntat adversarul său.

Andy a celebrat, duminică, împlinirea vârstei de 29 de ani și și-a luat revanșa în fața lui Novak pentru finala Masters-ului de la Madrid, pierdut în trei seturi, acum o săptămână.

Murray este primul câștigător britanic al turneului de la Foro Italico din 1931, când George Patrick Hughes l-a învins pe Henri Cochet. Totodată, este al 12-lea titlu de Masters Series pentru Andy și al doilea pe zgură, după succesul de la Madrid din 2015, în finala cu Rafael Nadal.

Djokovic rămâne cu patru titluri la Roma, în timp ce Murray câștigă pentru prima dată turneul de Masters Series din Italia. Totodată, este al treilea titlu pe zgură pentru britanic în ultimele două sezoane, iar Andy este cotat printre favoriții la câștigarea turneului de Mare Șlem al Franței, Roland Garros, care începe într-o săptămână.

Proba de dublu masculin din cadrul turneului ATP Masters de la Roma a fost câștigată de către gemenii Mike și Bob Bryan (SUA), care au trecut în finală de dublul Vasek Pospisil/Jack Sock (Canada/SUA), scor 2-6, 6-3, 10-7. Este al patrulea titlu la Roma pentru tenismenii în vârstă de 38 de ani, locurile 7 și 8 în clasamentul ATP la dublu.

La dublu feminin, trofeul i-a revenit perechii Martina Hingis/Sania Mirza (Elveția/India), care a trecut în finală de dublul rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, scor 6-1, 6-7 (5), 10-3. Hingis și Mirza ocupă prima poziție în clasamentul mondial WTA la dublu.

Turneul WTA Premier 5 de la Roma a fost câștigat, tot duminică, de către americanca Serena Williams (locul 1 WTA, 34 de ani), care a învins-o în ultimul act pe conaționala Madison Keys (24 WTA, 21 de ani), scor 7-6 (5), 6-3. Este al patrulea titlu din palmaresul Serenei la Roma.

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro