Gigi Becali a sacrificat totul pentru „perla” de 30.000.000 de euro: „Va fi mare fotbalist”

Gigi Becali a sacrificat totul pentru „perla” de 30.000.000 de euro: „Va fi mare fotbalist”
Gigi Becali, de-a dreptul cucerit de unul dintre elevii lui Marius Baciu. Sursa Foto: MEDIAFAX FOTO

Afaceristul Gigi Becali (68 de ani) visează să vândă cu zeci de milioane de euro un jucător promițător de la FCSB.

După victoria obținută de către fosta campioană, 3-2 cu FC Botoșani, în etapa a cincea a Superligii, latifundiarul din Pipera a intrat în direct la TV și a prevestit un viitor strălucitor pentru puștiul Ricardo Pădurariu (19 ani), căruia a promis recent că îi va seta o clauză de reziliere de 30.000.000 de euro.

Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Ricardo Pădurariu: „Eu asta cred”

În prima repriză din partida cu FC Botoșani, echipa roș-albastră a apelat la noul sistem dictat de către finanțator, cel cu trei fundași centrali. Pădurariu a fost utilizat în bandă, dar totul s-a schimbat la pauză, după eroarea lui Joyskim Dawa, care i-a ajutat pe oaspeți să înscrie.

După meci, Gigi Becali a transmis că a insistat pentru implementarea noii formule de joc. În viziunea lui, sistemul îl poate pune în valoare pe Ricardo Pădurariu, fundaș stânga la bază.

„Nu mă pricep. Ce să zic, că mă pricep la fotbal, la sisteme? Nu, nu mă pricep. Eu atât am zis, că avem cinci fundași, cei mai buni din România, și să joace trei.

Și faptul că e Pădurariu, despre care MM mi-a zis că nu e fundaș stânga, e de jucat în trei. Am zis să jucăm în trei, că-l am pe Pădurariu, care eu cred că va fi mare fotbalist.

Până la greșeala lui Dawa… Eu am zis să jucăm în trei și atât. Nu am făcut eu nimic. Noi am vorbit: dacă nu merge treaba în trei, revenim și fac ei ce știu ca să revină la sistem.

Ei au făcut ce au făcut și au revenit la sistem. Eu nu mă pricep. Eu nu mă ascund de nimeni. Dacă nu fac, nu pot să zic că fac, nu pot să mint”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

„Lui MM i-am spus să-i schimbe clauza la 30 de milioane. E jucător de echipă mare”

În urmă cu o lună, după ce FCSB începea campionatul cu dreptul, grație unui 2-0 contra lui FC Argeș, Gigi Becali „amenința” că Ricardo Pădurariu va avea o clauză de reziliere de 30.000.000 de euro.

„Lui MM i-am spus să-i schimbe clauza la 30 de milioane. Dacă la 19 ani joacă așa, înseamnă că e jucător de echipă mare.

O să-i dau în plus la salariu, pentru că merită. Nu mai poate să-l schimbe nimeni de acolo. Cred că o să joace și în Europa”, spunea omul de business, conform sursei citate anterior.

Cu alte cuvinte, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, Gigi Becali speră să vândă un jucător de perspectivă cu zeci de milioane de euro. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ricardo Pădurariu.

  • Platforma Transfermarkt arată că tânărul apărător de la FCSB are o cotă de piață de 550.000 de euro
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]