Irina pleacă cu capul sus de la Roma: 4-6, 1-6 în semifinala cu Serena. Begu rămâne cu performanța carierei și o figură frumoasă în fața liderului mondial

Irina pleacă cu capul sus de la Roma: 4-6, 1-6 în semifinala cu Serena. Begu rămâne cu performanța carierei și o figură frumoasă în fața liderului mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Irina Begu (România, 35 WTA) a pierdut semifinala cu Serena Williams (SUA, 1 WTA) disputată sâmbătă în cadrul turneului de la Roma, scor 4-6, 1-6.
  • Cealaltă semifinală a fost câlștigată de Madison Keys (SUA, 24 WTA): 7-6, 6-4 cu Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA).

Irina Begu pierde semifinala de la Roma, scor 4-6, 1-6 cu liderul mondial Serena Williams! Românca a impresionat în primul set, în care a împins-o la maximum pe Serena, cu un tenis extrem de elaborat. Actul doi a fost dominat însă de americancă, deși Irina îl începuse cu break. Begu părăsește un turneu fantastic, în care a reușit să atingă prima semifinală Premier 5 a carierei, obținând astfel 350 de puncte WTA ce o vor propulsa în Top 30 începând de luni.

Irina i-a luat serviciul Serenei de două ori în primul set

Prima întâlnire a Irinei cu câștigătoarea a 21 de titluri de Grand Slam a început ca un adevărat thriller. Begu și-a pierdut serviciul în două rânduri și de fiecare dată a revenit cu rebreak. Puține jucătoare se pot lăuda că i-au luat Serenei puternicul serviciu de două ori într-un singur set, dar Irina a jucat un tenis precis, formidabil la retur. Bucureșteanca în vârstă de 25 de ani nu și-a menținut însă calmul atunci când a trebuit să servească pentru a rămâne în set, la 4-5, iar acela a fost momentul în care Williams s-a descătușat.

Americanca a avut și avantajul de a începe la serviciu în manșa a doua, putând să recupereze fără probleme un nou break reușit în primul game de Irina. Românca și-a pierdut agresivitatea, iar liderul mondial a închis partida cu o serie de 6 game-uri consecutive, după o oră și 27 de minute de joc. Begu a luat 5 game-uri în fața unei jucătoare care a măturat pe jos cu Svetlana Kuznețova (19 WTA) în sferturi, scor 6-2, 6-0, astfel că Irina rămâne cu satisfacția de a nu fi fost doar un sparring partner pentru cea mai bună jucătoare din ultimul deceniu.


UPDATE 19:50 Williams are 6-4, 5-1 și servește pentru set! Irina și-a mai pierdut o dată serviciul, care s-a frânt odată cu încrederea care a fost la un nivel extraordinar în primul set.


UPDATE 19:44 Begu – Williams 4-6, 1-4! Liderul mondial se desprinde în setul secund și misiunea româncei devine aproape imposibilă. La cum joacă Serena, nicio altă tenismenă nu i-ar putea face față astăzi. Cu toate astea, Irina a solicitat-o serios pe americancă.


UPDATE 19:35 Begu – Williams 4-6, 1-2! Serena revine în forță, cu două game-uri la rând. Irina își cheamă antrenorul pe teren: „Nu ți-ai atins nivelul maxim, parcă joci așa… la 80%. Nu te mai agita așa de mult, fii agresivă și du-te peste ea. Ea dă bine cu toate loviturile, dar încearcă să variezi mai mult. Tot ce joci e foarte bine, așa că stai acolo, poate se leagă”, i-a transmis Adrian Cruciat elevei sale.


UPDATE 19:25 Ce început de set doi pentru Irina Begu: break, iar românca trece pentru prima dată în avantaj pe tabelă!


UPDATE 19:20 Ce păcat: Begu pierde primul set, scor 4-6! irina și-a cedat serviciul într-un game în carea comis și o dublă greșeală. E clar că românca a avut emoții, iar asta i-a adus pierderea primei manșe, după 55 de minute de joc.


UPDATE 19:15 Begu – Williams 4-5! Acum e acum: Irina servește pentru a rămâne în primul set. Are nevoie de sânge rece jucătoarea noastră, într-un moment crucial al partidei.


UPDATE 19:10 Rebreak Begu: 3-4 cu Williams!!! Irina își pune în aplicare lovitura de paradă, reverul în lungul liniei, punând mare presiune pe serviciul Serenei, arma de care se tem toate jucătoarele din WTA.


UPDATE 19:03 Ploaia, bat-o vina! Meciul s-a reluat și, la fel ca după prima întrerupere, Begu își pierde serviciul! Serena are 4-2 și servește, iar umbrelele rămân deschise în tribune, semn că încă plouă, dar nu atât de puternic încât semifinala să nu se poată disputa.


UPDATE 19:00 Irina primește indicații de la antrenori pe scările care duc către vestiare. Sperăm că nu se va creea o situație stânjenitoare și Serena să fie nevoită să-și facă loc printre oamenii din staff-ul Irinei. 


UPDATE 18:55 Meciul e suspendat pentru a doua oară din cauza ploii. Umbrelele se deschid în tribunele centralului de la Foro Italico, chiar în momentul în care Serena își creease minge de break. Jucătoarele au plecat din nou la vestiare.


UPDATE 18:45 Begu – Williams 2-3! Replică rapidă a Irinei, care returnează agresiv și își ia break-ul înapoi!


UPDATE 18:40 S-a reluat meciul, iar întreruperea cauzată de ploaie nu i-a prins bine Irinei! După trei game-uri disputate, Serena rupe echilibrul și face primul break al meciului, scor 3-1!


UPDATE 18:30 A început din nou ploaia la Roma, iar meciul este suspendat! Serena și Irina au plecat la vestiare, pentru că plouă destul de tare. Irina discută cu antrenorii în această pauză neprevăzută.


UPDATE 18:25 Begu – Williams 1-2! Ce șanse ratează Irina: trei mingi consecutive de break, irosite cu ușurință. Antrenorii Adrian Cruciat (dreapta) și Artemon Apostu Efremov (stânga) nu mai sunt la fel de activi ca la Madrid, atunci când au enervat-o pe Simona Halep, care i-a aucuzat că sunt prea gălăgioși.


UPDATE 18:15 Begu – Williams 0-1! Americanca își face serviciul în debutul meciului, însă nu i-a fost deloc ușor. Irina s-a apărat bine, Serena adjudecându-și game-ul la egalitate.


UPDATE 18:05 Irina și Serena sunt la încălzire, astfel că partida va începe în 5 minute. Begu a câștigat tragerea la sorți și a ales ca Williams să servească prima.


UPDATE17:55 Organizatorii ne anunță pe Twitter că Irina și Serena vor intra în scurt timp pe centralul de la Foro Italico! Meciul dintre Andy Murray și Lucas Pouille s-a încheiat cu victoria britanicului, scor 6-2, 6-1!


UPDATE 17:45 Serena Williams s-a confruntat cu o problemă bizară la Roma, de care se pare că a scăpat până la ora meciului cu Irina Begu. Americanca s-a îmbolnăvit după ce a vrut să afle ce gust are mâncarea pentru câini. Serena s-a simțit rău în seara dinaintea sferturilor de finală, dar a revenit cu forțe proaspete a doua zi și a demolat-o pe Svetlana Kuznețova cu 6-2, 6-0.


UPDATE 17:10 Salutare, fani ai tenisului! Vremea de la Roma nu este cea mai bună pentru tenis: a plouat mai toată ziua, iar organizatorii au curățat cu greu terenurile. În aceste condiții, meciul de dublu dintre Begu/Niculescu și Hingis/Mirza a fost mutat după semifinala de simplu Begu – Williams. Ora de start a partidei Begu – Williams nu ar trebuie să sufere modificări, urmând ca Irina și Serena să intre pe terenul central după meciul ATP dintre Murray și Pouille, scor 5-2 în acest moment.


Begu joacă prima semifinală de turneu Premier 5 a carierei

Irina Begu (35 WTA) a reușit performanța carierei prin calificarea în prima semifinală de turneu Premier 5, la Roma, iar sâmbătă încearcă să obțină și victoria carierei! Românca se duelează cu cea mai mare jucătoare din ultimul deceniu, Serena Williams (1 WTA), pentru un loc în finala turneului dotat cu 2,4 milioane de dolari.

Irina nu a mai jucat până acum cu Serena, exprimându-și entuziasmul atunci când a aflat că o va întâlni în sfârșit pe americancă: „Mă bucur că joc cu Serena, îmi doream de foarte mult să joc cu ea. Sunt atât de fericită că mă aflu în această fază a turneului. Serena este o jucătoare pe care toată lumea o apreciază”, a declarat sportiva în vârstă de 25 de ani pentru Digisport.

Irina și Serena nu au pierdut set la Roma

Begu a avut un parcurs fabulos la Roma, cu patru meciuri fără set cedat, printre care și o victorie la Victoria Azarenka (Belarus, 6 WTA) în turul secund, scor 6-3, 6-2. Astfel, ultimele rezultate o îndreptățesc pe Irina să spere la o mare surpriză sâmbătă, chiar dacă Serena a defilat și ea la Roma. Câștigătoarea a 21 de titluri de Grand Slam s-a impus în minimum de seturi în cele trei partide jucate la Foro Italico, iar în sferturi a făcut instrucție cu Svetlana Kuznețova (Rusia, 19 WTA), scor 6-2, 6-0.

Irina și Serena se luptă pentru un cec în valoare de 215.000 de euro și 585 de puncte WTA, atât cât primesc finalistele turneului de la Roma. Meciul va fi transmis în direct de Dolce Sport și LIVE BLOG pe www.prosport.ro. Begu va juca și în semifinalele de la dublu alături de Niculescu, contra echipei Hingis/Mirza, într-un meci programat în mod ciudat înaintea semifinalei de simplu, după ora 15:30.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?