Punct și de la capăt! Reacția Simonei Halep după eliminarea-șoc de la Roma. Planul pentru Roland Garros

Punct și de la capăt! Reacția Simonei Halep după eliminarea-șoc de la Roma. Planul pentru Roland Garros
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost eliminată în turul doi al turneului de la Roma, fiind învinsă surprinzător de Daria Gavrilova (Australia, 32 WTA), scor 6-3, 4-6, 6-3.

Halep spune că nu-și caută scuze pentru înfrângere și remarcă prestația adversarei. Totuși, sportiva din Constanța spune că ar fi putut câștiga, dacă partida nu ar fi fost întreruptă de ploaie chiar după ce câștigase setul doi: „Probabil dacă nu ploua, poate țineam ritmul și câștigam, îmi revenisem cât de cât. Dar nu găsesc scuze, nu dau vina pe ploaie. Trebuia să mă motivez mai bine, să fiu mai concentrată, dar nu dramatizez”, spune Halep, care a găsit și aspecte pozitive în jocul său, în ciuda înfrângerii.

Nu există niciun motiv. M-a bătut, o înfrângere astăzi. Nu mi-am făcut jocul meu pentru că nu am fost acomodată cu terenul, dar nu vreau să găsesc scuze. A jucat un tenis solid, a jucat bine, s-a mișcat bine. Este doar o înfrângere și o iau ca atare.

N-am avut foarte multe antrenamente, am avut ieri un antrenament. E normal după ce câștigi un turneu. Dar nu vreau să găsesc scuze, a fost un joc destul de lung, trei seturi, a fost bine pentru mine. Indiferent dacă am pierdut, n-o să fiu dezamăgită. Am în spate niște victorii foarte bune de săptămâna trecută și sunt pozitivă. […] Nu s-a terminat cu victorie pentru mine, dar am legat câteva raliuri foarte bune, am avut un ritm destul de ok. Nu sunt supărată, sunt tristă că am pierdut, altfel ar însemna că nu-mi pasă, dar sunt bine, sunt pozitivă și aștept cu nerăbdare să joc la Paris„, a declarat Simona Halep, citată de DigiSport.

Pentru Simona urmează turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, programat în perioada 22 mai – 5 iunie. Finalistă la Paris în 2014, Halep speră să aibă performanțe similare cu cele avute la Madrid, unde s-a impus în finală.

„Nu știu dacă trebuie să-mi fie teamă de cineva. Trebuie doar să merg să joc tenis, așa cum am făcut și cum fac. Va fi un turneu greu, este un Grand Slam, toată lumea joacă bine. Merg acolo și văd ce pot să fac.

Voi merge la Paris mai devreme. Nu știu ziua acum. Îmi voi lua câteva zile libere, dar în altă parte, nu acasă, ca să mă odihnesc”, a mai declarat Simona Halep.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×