IMAGINEA ZILEI | Antrenamentul a luat sfârșit, să înceapă creația! Halep, dragostea pentru tenis și racheta din inima terenului

IMAGINEA ZILEI | Antrenamentul a luat sfârșit, să înceapă creația! Halep, dragostea pentru tenis și racheta din inima terenului
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ziua în care a picat un loc în clasamentul mondial, Simona Halep (6 WTA) a revenit binedispusă pe terenul de tenis. Sportiva a început luni antrenamentele pentru sezonul de zgură în care va debuta în mai puțin de două săptămâni și a ținut să trimită un mesaj cu această ocazie.

Simona, aflată la Constanța, a desenat o inimioară pe suprafața de joc preferată, pe care a fotografiat-o, dedicând-o fanilor de pe Instagram. Suprafața roșiatică i-a adus jucătoarei în vârstă de 24 de ani cea mai mare satisfacție a carierei (finala de la Roland Garros 2014), astfel că imaginea postată de Simona este una expresivă. Peste inimioara trasată în zgură a fost așezată o rachetă cu racordajul rupt, semn că „Halepeno” s-a înfuriat în timpul sesiunii de antrenament :).

Simona se pregătește în România înaintea sezonului de zgură, ținând cont că prima competiție oficială, Fed Cup, se va desfășura la Cluj-Napoca. Halep și compania vor înfrunta naționala Germaniei în perioada 16-17 aprilie, în cadrul unui baraj ce contează pentru menținerea în Grupa Mondială. Imediat după întâlnirea de la Cluj, a 6-a jucătoare a lumii va merge la turneul Premier de la Stuttgart (Germania), programat în intervalul 18-24 aprilie. 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Gabriela Firea dă LOVITURA TOTALĂ în partid. Ce s-ar putea întâmpla după alegeri: NU-L IARTĂ
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…