Ministerul Dezvoltării acuză „dezinformarea”: „Agrementul pentru Arena Națională, emis în 16 februarie”. Ce spune Vasile Dîncu despre deschiderea stadionului

Ministerul Dezvoltării acuză "dezinformarea": "Agrementul pentru Arena Națională, emis în 16 februarie". Ce spune Vasile Dîncu despre deschiderea stadionului

Ministerul Dezvoltării îl acuză pe primarul interimar al Capitalei de dezinformare în cazul avizelor necesare redeschiderii Arenei Naționale și susține că agrementul tehnic a fost eliberat de minister din 16 februarie, însă pe 4 martie s-a solicitat modificarea acestuia.

În ședințele care au avut loc în perioada ianuarie – februarie 2016, ședințe la care au participat reprezentanți ai PMB, IGSU, ISU București și MDRAP, precum și un expert, s-a întocmit o completare a raportului de expertiză. Raportul precizează că Stadionul Național nu prezintă, chiar în caz de aprindere a membranei, risc pentru utilizatorii acestuia.

„În cazul materialului din care este construită copertina stadionului, agrementul a fost elaborat de către Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții – ICECON S.A. București și a fost analizat în ședința din data de 16.02.2016 a Comisiei de avizare nr.1 a agrementelor tehnice în construcții. În baza avizului favorabil al Comisiei sus menționate, Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcții, organism constituit pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a emis, în data de 16.02.2016, avizul tehnic pentru agrementul nr. 016-03/484-2016 pentru membrana arhitecturală pentru copertine tip Duraskin clasa C”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Ministerul mai precizează că, pe 4 martie, titularul de agrement, asocierea JV Max BOGL -Astaldi, a solicitat ICECON SA București modificarea agrementului tehnic prin înlocuirea rapoartelor de clasificare la foc rezultate în urma analizelor de laborator efectuate la IGSU – Centrul Național pentru Securitate si Incendiu și Protecție Civilă (acreditat național) cu rapoarte de clasificare cu rezultate superioare emise de către laboratorul de testare CSI SpA Italia, laborator acreditat, notificat la Bruxelles.

Solicitarea va fi analizată în Comisia de avizare convocată pentru 14 martie, mai precizează sursa citată.

„Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Regionale apreciază că primarul General al Municipiului București, domnul Răzvan Sava, a dezinformat opinia publică cu privire la subiectul funcționării Arenei Naționale: așa cum am arătat mai sus, documentația pentru modificarea agrementului tehnic emis încă din 16.02.2016 a fost depusă abia în data de 04.03.2016. În cazul în care, domnul primar General al Municipiului București are o altă soluție pentru redeschiderea Arenei Naționale pentru competițiile și evenimentele publice, Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării Regionale îi solicită primarului să declare public care este soluția și de ce a nu a transmis, până acum, instituțiilor abilitate, soluțiile domniei sale”, se arată în comunicatul citat.

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat recent că stadionul poate fi redeschis, dar Primăria Capitalei refuză să își dea acordul. „Există în acest moment toate condițiile pentru ca să se desfășoare meciul la București, meciul cu Spania în 27 martie, este numai problema acceptului Primăriei. Am încercat și alte soluții în acel moment ca să-l convingem, ne-am asumat responsabilitatea – Ministerul pe care îl conduc, Ministerul de Interne, ISU și toți ceilalți, inclusiv Federația Română de Fotbal”, a precizat vicepremierul.

Primarul interimar Răzvan Sava a declarat că „trebuie să primim agrementul necesar ca Arena Națională să obțină autorizația de securitate la incendiu”. Îi solicit public domnului vicepremier Dîncu să grăbească procedurile la minister și să elibereze agrementul necesar”, a declarat Sava.

Cel mai mare stadion din România, Arena Națională, este închis de patru luni deoarece nu a primit avizul de funcționare din partea ISU. Dacă se va redeschide în timp util, Arena Națională ar putea găzdui și meciul amical programat pe 27 Martie împotriva Spaniei.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro