Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Tecău și Rojer s-au calificat în „optimi” la Australian Open! Principalii favoriți au trecut greu de echipa Becker/Thiem

Tecău și Rojer s-au calificat în „optimi” la Australian Open! Principalii favoriți au trecut greu de echipa Becker/Thiem

Victoria obținută de Horia și "Juls" nu a fost una fără emoții, echipa româno-olandeză impunându-se în set decisiv contra outsiderilor Benjamin Becker și Dominic Thiem.
Alexandru Tăcină
Tecău și Rojer s-au calificat în "optimi" la Australian Open! Principalii favoriți au trecut greu de echipa Becker/Thiem

Horia Tecău (România) și Jean Julien Rojer (Olanda) și-au respectat statutul de favoriți principali și s-au calificat sâmbătă dimineață în optimile de finală ale Australian Open, turneu de Grand Slam care se desfășoară la Melbourne, în perioada 18-31 ianuarie. Victoria obținută de Horia și „Juls” nu a fost una fără emoții, echipa româno-olandeză impunându-se în set decisiv contra outsiderilor Benjamin Becker (Germania) și Dominic Thiem (Austria), scor 6-3, 3-6, 6-3.

Nimic nu anunța un meci complicat pentru Tecău și Rojer, mai ales după un prim set impresionant, în care favoriții nu le-au oferit nici măcar o minge de break lui Becker și Thiem. Surprinzător însă, neamțul și austriacul au reușit să rupă cumva serviciul advers în manșa secundă, convertind prima lor minge de break la 0-2. Respectivul game a făcut diferența în setul doi, perechea Becker/Thiem confirmând de fiecare dată cu serviciul.

Problemele au apărut și în actul trei pentru cuplul Tecău/Rojer, care a salvat două mingi consecutive de break, pentru a-și face serviciul la 2-1. Depășirea momentului delicat i-a încărcat cu adrenalină pe Tecău și Rojer, cei doi reușind break-ul imediat, după un joc prelungit de mai multe egalități. Experimentata echipă formată din Horia și Julien a știut să profite de avantajul creat în debutul setului, trecând cu 6-3, 3-6, 6-3 de o pereche care avea la activ doar trei meciuri în circuitul de dublu.

În faza optimilor de finală, deținătorii titlurilor de la Wimbledon și Turneul Campionilor se vor duela cu echipa câștigătoare din meciul Feliciano Lopez/Marc Lopez (Spania) – Andreas Seppi/Marco Cecchinato (Italia), programat duminică dimineață.

Horia Tecău și Florin Mergea sunt singurii reprezentanți ai României rămași în cursă pentru un titlu la Australian Open. Conform tabloului de concurs, Tecău l-ar putea întâlni pe Mergea, coechipierul indianului Rohan Bopanna, în finala de la Melbourne, într-o posibilă reeditare a ultimului act de la Turneul Campionilor 2015, câștigat de Horia și Julien cu 6-4, 6-3.

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro