Australian Open, ziua a treia | Kvitova, victima zilei. Șarapova și Williams se apropie de un duel în sferturi cu victorii în oglindă. Krystina Pliskova pierde, dar se consolează cu un record impresionant. Zero surprize la masculin

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua a treia a Australian Open-ului a adus două noi mari surprize pe tabloul feminin dar și un nou record în materie de ași în circuitul WTA. Din păcate, Kristina Pliskova nu s-a putut bucura până la final, pentru că deși a trimis 31 de servicii as, a cedat dramatic duelul cu portoricana Monica Puig, cu 7-9 în decisiv, după cinci mingi de meci ratate.

Maria Șarapova și Serena Williams, victorii la indigo pe Rod Laver Arena

Maria Șarapova, cap de serie cinci, și Serena Williams sunt la două victorii distanță de un al 21-lea meci direct. Iar cele două tenismene se duelează deja de la distanță, câștigându-și fiecare partida din turul doi, lăsând adversarelor doar câte trei game-uri. „Masha” a lansat provocarea, cu succesul 6-2, 6-1 în fața bielorusei Aliaksandra Sasnovih (locul 105 WTA).

Dacă rusoaica a avut nevoie de puțin peste 70 de minute pentru a-și încheia meciul, replica Serenei Williams a fost promptă: doar 60 de minute petrecute pe teren, pentru o victorie cu același număr de game-uri cedate: 6-1, 6-2 cu Su-Wei Hsieh (90 WTA). Șarapova a trimis 22 de lovituri câștigătoare, Williams 26, dar rusoaica are un motiv de îngrijorare, pentru că dintre cele trei game-uri cedate, două au fost break-uri (în primul set).

Surprizele zilei pe tabloul feminin

Petra Kvitova, a șasea pe lista favoritelor, a fost luată pe sus de reprezentanta gazdelor, Daria Gavrilova. În 90 de minute, Daria a arătat o determinare incredibilă: a recuperat de două ori avansul de un break al Kvitovei din primul set, câștigând de trei ori consecutiv la retur. În setul doi, sportiva de pe locul 39 WTA s-a desprins la 4-2, dar a ratat prima oportunitate de a închide partida, la 5-3, lăsând impresia că o invită înapoi în partidă pe dubla campioană de la Wimbledon. „Mi se pare ireal, am avut atâtea emoții în final de meci„, a tras concluzia Gavrilova, cea care a răspuns imediat cu un nou break tresăririi de orgoliu a cehoaicei din Top 10 WTA, care și-a făcut jocul obișnuit de mare angajament, ratând însă ținta de prea multe ori (35 de erori neforțate și doar 17 reușite directe).

Poate chiar mai surprinzătoare, având în vedere forma recent arătată la Sydney, a fost eliminarea rusoaicei Svetlana Kuznetsova (cap de serie 23). Aceasta a avut un meci de coșmar cu ucrainianca Kateryna Bondarenko, cedând 10 din primele 12 game-uri jucate. Rămasă în urmă la 1-6, 1-4, veterana circuitului a dat semne de revenire, a obținut două break-uri, dar Bondarenko a finalizat, după o oră și 25 de minute, câștigând 6-1, 7-5.

Meciul zilei pe tabloul feminin: Monica Puig (52 WTA) s-a calificat în premieră în turul trei al Australian Open-ului, după un meci nebun cu Kristina Pliskova, jucătoare venită din calificări. Timp de două ore și 20 de minute, Puig a fost bombardată cu serviciul de Pliskova, însă după un prim set în care a fost mai mult pasivă, portoricana a decis să ia soarta partidei în propriile mâini, mizând pe cartea atacului și deschizând robinetul de lovituri câștigătoare. A luat avantaj la jumătatea setului doi, dar nu a putut închide manșa, cedând break. Ezitarea era să o coste, Pliskova având trei mingi de meci în tiebreak, dintre care două pe propriul serviciu. Asul a refuzat să vină însă în momentul cel mai important, un aspect extrem de frustrant pentru Pliskova, având în vedere faptul că cehoaica a stabilit un nou record de ași pentru un meci WTA – la borna 31. La 7-6 în setul decisiv (în turneele de Mare Șlem nu se joacă tiebreak în ultimul set, ci la diferență de două game-uri), după un set cu doar două oportunități de break, Pliskova  a avut din nou mingi de meci, la retur. Le-a ratat pe amândouă, a fost egalată la șapte după un game cu 12 puncte, iar nivelul concentrării sale a scăzut, cedând trei puncte consecutive în game-ul de serviciu următor, punându-se într-o situație fără ieșire. Cu break-ul în buzunar, Puig a salvat o minge de re-break, apoi a închis meciul, la a doua șansă ivită, scor 4-6, 7-6(6), 9-7.

Alte rezultate de pe tabloul feminin:

  • Agnieszka Radwanska (cap de serie 4) – Eugenie Bouchard 6-4, 6-2
  • Belinda Bencic (cap de serie 12) – Timea Babos 6-3, 6-3
  • Carla Suarez Navarro (cap de serie 10) – Maria Sakkari 6-7(5), 6-2, 6-2
  • Roberta Vinci (cap de serie 13) – Irina Falconi 6-2, 6-3
  • Yulia Putintseva – Xinyun Han 6-3, 6-1
  • Lauren Davis – Magdalena Rybarikova 7-6(7), abandon
  • Elizaveta Kulichkova – Monica Niculescu 6-4, 2-6, 6-4
  • Margarita Gasparin – Kurumi Nara 6-4, 6-4
  • Anna-Lena Friedsam – Qiang Wang 6-3, 6-4
  • Kristina Mladenovic (cap de serie 28) – Nicole Gibbs 6-1, 7-6(4)
  • Ana Konjuh – Daria Kasatkina  6-4, 6-3

Zero surprize pe tabloul masculin

Ca și pe tabloul feminin, principalii doi favoriți de pe jumătatea superioară de la masculin au trecut în turul trei cu victorii similare, cedând câte nouă game-uri. Roger Federer a trecut cu 6-3, 7-5, 6-1 de capriciosul Alexander Dolgopolov, iar Novak Djokovic a trecut peste un start dificil de set trei, cu doar trei puncte câștigate în două jocuri și un 0-2 geu de anticipat pe tabelă, trecând cu 6-1, 6-2, 7-6(3) de accesibilul francez Quentin Halys, doar locul 187 ATP!

Grigor Dimitrov – Roger Federer este meciul de top al turului trei.

Rezultatele zilei pe tabloul ATP

  • Kei Nishikori (cap de serie 7) – Austin Krajicek 6-3, 7-6(5), 6-3
  • Jo Wilfred Tsonga (cap de serie 9) – Omar Jasika 7-5, 6-4, 6-1
  • Tomas Berdych (cap de sserie 6) – Mirza Basic 6-4, 6-0, 6-3
  • Nick Kyrgios (cap de serie 29) – Pablo Cuevas 6-4, 7-5, 7-6(2)
  • David Goffin (cap de serie 15) – Damir Dzumhur 6-4, 0-6, 6-4, 6-2
  • Marin Cilic (cap de serie 12) – Albert Ramos-Vinolas 6-4, 6-3, 7-6(4)
  • Andreas Seppi (cap de serie 28) – Denis Kudla 7-5, 6-4, 6-4
  • Gilles Simon (cap de serie 14) – Evgheni Donskoy 6-3, 5-7, 7-6(1), 4-6, 7-5
  • Dominic Thiem (cap de serie 19) – Nicolas Almagro 6-3, 6-1, 6-3
  • Grigor Dimitrov (cap de serie 27) – Marco Trungellitti 6-3, 4-6, 6-2, 7-5
  • Federico Delbonis – Renzo Olivo 7-6(5), 3-6, 6-7(3), 7-5, 6-2
  • Guillermo Garcia-Lopez (cap de serie 26) – Daniel Brands 4-6, 6-1, 7-6(0), 6-3
  • Roberto Bautista Agut (cap de serie 24) – Dusan Lajovic 4-6, 6-2, 4-6, 6-2, 6-1
  • Paul Herbert – Noah Rubin 6-3, 6-4, 6-0
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri