Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Cristi Tănase a revenit în Europa. Mijlocașul român a fost anunțat oficial la noul său club

Cristi Tănase a revenit în Europa. Mijlocașul român a fost anunțat oficial la noul său club

Cristi Tănase a semnat un contract pe trei ani cu Sivasspor. Fostul mijlocaș al Stelei s-a despărțit de Tianjin Teda, unde nu a reușit să se adapteze.
Cristi Tănase a revenit în Europa. Mijlocașul român a fost anunțat oficial la noul său club

Cristi Tănase a semnat un contract pe trei ani cu Sivasspor. Fostul mijlocaș al Stelei s-a despărțit de Tianjin Teda, unde nu a reușit să se adapteze.

Fostul căpitan al Stelei revine în Europa. Cristi Tănase, 28 de ani, a fost anunțat oficial pe site-ul oficial al lui Sivasspor. Mijlocașul român a ajuns ieri în Turcia, unde și-a negociat contractul. Tănase s-a despărțit de Tianjin Teda, după numai șase luni petrecute în China, timp în care a avut zece apariții, a dat două goluri și un assist.

Mijlocașul de 28 de ani și-a dorit să revină în Europa, pentru a fi mai aproape de ochii selecționerului. Tănase speră că va prinde un loc în lotul pentru Campionatul European din Franța, deși a pierdut contactul cu naționala, după transferul în China.

Sivasspor este al cincilea club din cariera lui Cristi Tănase, după FC Argeș, Dacia Mioveni, Steaua și Tianjin Teda.

Un milion de euro a primit Steaua pentru transferul lui Cristi Tănase la Tianjin Teda
 

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro