Acasa » Alte Sporturi » Tenis » FOTO | Organizatorii de la Sydney promovează turneul cu imaginea Simonei Halep. La Brisbane însă, marea rivală i-a „luat fața” româncei

FOTO | Organizatorii de la Sydney promovează turneul cu imaginea Simonei Halep. La Brisbane însă, marea rivală i-a „luat fața” româncei

Ca o dovadă în plus că Simona Halep (2 WTA) este una dintre cele mai apreciate sportive din lume, constănțeanca este singura jucătoare din WTA care apare în imaginea turneului Premier 5 de la Sydney, dotat cu premii în valoare totală de 1 milion de dolari.
Alexandru Tăcină
FOTO | Organizatorii de la Sydney promovează turneul cu imaginea Simonei Halep. La Brisbane însă, marea rivală i-a "luat fața" româncei

Cu o lună înaintea startului noului sezon, organizatorii primelor turnee din 2016 au demarat campanii prin care doresc să atragă cât mai mulți spectatori la arene, dar și telespectatori în fața micilor ecrane.

Imaginea tenismenilor înscriși pe tablourile principale de la Brisbane (3-10 ianuarie), respectiv Sydney (10-16 ianuarie), contează cel mai mult, astfel că au fost create și fotografiile de prezentare. Ca o dovadă în plus că Simona Halep (2 WTA) este una dintre cele mai apreciate sportive din lume, constănțeanca este singura jucătoare din WTA care apare în colajul oficial al turneului Premier de la Sydney, dotat cu premii în valoare totală de 1 milion de dolari.

În imaginea respectivă, postată pe pagina oficială de Facebook a turneului, mai sunt incluși doi sportivi din ATP: bulgarul Grigor Dimitrov (locul 28 mondial) și australianul Bernard Tomic (locul 18 mondial). Organizatorii au preferat-o pe Simona pentru a face reclamă competiției care precede Australian Open (18-31 ianuarie), chiar dacă la Sydney vor mai participa alte patru jucătoare din Top 10 WTA: Agnieszka Radwanska (Polonia, 5 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA), campioană en-titre, Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA) și Angelique Kerber (Germania, 10 WTA).

Organizatorii de la Brisbane au ales-o pe Șarapova

Deși va fi favorită principală și la Brisbane, eleva lui Darren Cahill nu a fost luată în calcul atunci când s-a realizat fotografia de prezentare a primului turneu din calendar. În schimb, apare în imagine rivala Simonei, rusoaica Maria Șarapova (4 WTA), alături de favorita gazdelor Samantha Stosur (Australia, 27 WTA) și Roger Federer (Elveția, 3 ATP). Evident că decizia australienilor a fost influențată și de faptul că rusoaica este campioana en-titre (6-7, 6-3, 6-3 în finală cu sârboaica Ana Ivanovic). Celelalte jucătoare din Top 10 care și-au anunțat prezența la Brisbane sunt Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA) și Angelique Kerber (Germania, 10 WTA).

Halep a mai jucat o singură dată la turneul din Sydney, la începutul anului 2014, dar a pierdut încă din primul tur, scor 1-6, 4-6 cu americanca Madison Keys. Tot la o singură ediție a participat Simona și la turneul de la Brisbane, în anul 2012 (1-6, 4-6 în primul tur cu Kim Clijsters din Belgia).

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro