Simona Halep va anunța în câteva zile numele noului antrenor și se pare că acesta nu este Darren Cahill! Mesaj de adio al australianului?

Alexandru Tăcină
Simona Halep va anunța în câteva zile numele noului antrenor și se pare că acesta nu este Darren Cahill! Mesaj de adio al australianului?
  • Fanii Simonei Halep (2 WTA) așteaptă ca favorita lor să dezvăluie, în această săptămână, numele antrenorului pe care sportiva îl va angaja pentru sezonul viitor. Chiar dacă cei mai mulți credeau că acesta va fi Darren Cahill, australianul care a colaborat cu Simona în cadrul mai multor turnee din 2015, decizia constănțencei a fost luni învăluită și mai mult în mister.

Darren a postat un mesaj pe Instagram, prin care îi mulțumește Simonei și pare că își ia rămas bun de la numărul doi mondial: „Mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să petrec timp cu tine și cu echipa ta în acest an, Simo. A fost o plăcere să lucrez cu tine. Multe mulțumiri celor de la Adidas, pentru că au făcut posibil acest lucru. Bucură-te de această pauză și odihnește-te”, a postat tehnicianul în vârstă de 50 de ani pe respectivul site de socializare.

AU COLABORAT PRIN PROGRAMUL ADIDAS

Darren Cahill i-a mai antrenat în trecut pe Lleyton Hewitt (Australia), Andre Agassi (SUA), Ana Ivanovic (Serbia), Angelique Kerber (Germania) și Daniela Hantuchova (Slovacia). El a colaborat cu Simona prin prisma programului Adidas Player Development, care va fi desființat din 2016. Astfel, dacă Halep vrea să prelungească parteneriatul cu Cahill, antrenorul cu care a părut că se completează cel mai bine, sportiva trebuie să-l angajeze cu normă întreagă pe australian. Impedimentul ar fi reprezentat de salariul prea mare cerut de Darren, care ar avea o valoare anuală cuprinsă între 700.000 de dolari și 1 milion de dolari.

La revenirea de la Singapore, ultimul turneu la care Simona a participat în 2015 (eliminare în faza grupelor), constănțeanca a lăsat de înțeles că s-a hotărât în privința noului staff. Halep a zâmbit atunci când a fost întrebată, duminică, la Aeroportul Henri Coandă, despre noul antrenor, spunând: „O să vă anunț în câteva zile cu ce antrenor voi lucra!”

CE REZULTATE A OBȚINUT CU CAHILL

Simona Halep a cucerit cel mai important titlu al carierei la Indian Wells (SUA, 2-6, 7-5, 6-4 în finală cu Jelena Jankovic), turneu desfășurat în luna martie și la care a fost consiliată de Darren Cahill. Australianul a antrenat-o atunci în paralel cu românul Victor Ioniță, demis în luna iulie. Celelalte rezultate obținute de Halep în echipă cu Cahill au fost: semifinale la Miami, semifinale la Stuttgart, primul tur la Madrid, semifinale la Roma, primul tur la Wimbledon, finală la Toronto, finală la Cincinnati, semifinală la US Open și grupe la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania