A început războiul la Singapore! Maria Șarapova o desființează pe Simona Halep înaintea meciului direct

Alexandru Tăcină
A început războiul la Singapore! Maria Șarapova o desființează pe Simona Halep înaintea meciului direct

Maria Șarapova (3 WTA), principala rivală a Simonei Halep (2 WTA) la Turneul Campioanelor de la Singapore, a declanșat un război psihologic înaintea competiției care se va desfășura în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie. Maria a vorbit cu jurnaliștii de la Singapore, dezaprobând declarațiile pe care Simona le-a făcut înaintea US Open despre Serena Williams.

„Mă întrebam de ce se mai duc să joace acolo”

Rusoaica nu a rostit numele Simonei Halep, dar atacul a vizat-o vădit pe româncă: „Am fost foarte surprinsă că alte jucătoare spuneau că speră ca Serena Williams să câștige US Open și implicit Marele Șlem (n.r. câștigarea celor patru turnee de Grand Slam în 2015). A fost surprinzător pentru mine, pentru că știam că aceste jucătoare urmau să participe la turneu. Mi s-a părut ciudat, mă întrebam de ce se mai duc să joace acolo. Spiritul meu competitiv mă determină să dezaprob astfel de atitudini”, a spus fostul lider mondial.

Declarația ciudată a Simonei: „Sper că vei câștiga toate turneele de Grand Slam”

Declarațiile la care face referire Șarapova au fost rostite de Halep pe 23 august, după finala disputată la Cincinnati contra Serenei Williams (SUA). Simona a pierdut meciul cu 6-3, 7-6(5), iar la festivitatea de premiere a complimentat-o pe rivala sa: „Ești o jucătoare extraordinară și sper că vei câștiga toate cele patru turnee de Grand Slam în acest an„. Fraza bizară spusă de contănțeancă a fost criticată în lumea tenisului, ținând cont că cele două sportive urmau să fie principalele favorite la US Open, în aceeași lună. Halep și Williams nu s-au mai putut înfrunta și la ultimul Grand Slam al anului, ambele fiind eliminate în semifinale: 1-6, 3-6 cu Flavia Pennetta (Italia), respectiv 6-2, 4-6, 4-6 cu Roberta Vinci (Italia).

Halep și Șarapova, în luptă directă la Turneul Campioanelor

Simona are ocazia să-i răspundă Mariei pe teren, în meciul direct pe care îl vor susține în cadrul Grupei Roșii a Turneului Campioanelor. Românca în vârstă de 24 de ani nu a învins-o niciodată pe rusoaică, pierzând toate cele cinci întâlniri directe: 6-3, 6-4 la Indian Wells 2012, 7-5, 7-5 la Beijing 2012, 1-6, 6-2, 6-3 la Madrid 2014, 6-4, 6-7, 6-4 la Roland Garros 2014 și 3-6, 6-4, 6-4 la Cincinnati 2014. Din grupa Simonei mai fac parte Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA) și Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA), în timp ce în Grupa Albă au fost distribuite Garbine Muguruza (Spania, 4 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 5 WTA), Angelique Kerber (Germania, 7 WTA) și Lucie Safarova (Cehia, 9 WTA). Liderul mondial Serena Williams nu va participa la Singapore, americanca luând o pauză până în 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania