Horia Tecău forțează pe final de an: „Ne-am dori să ajungem pe primul loc până la finalul anului și o putem face”. Cum arată strategia perechii Tecău / Rojer

Horia Tecău forțează pe final de an:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Horia Tecău, prezent la un eveniment dedicat copiilor la Stejarii Country Club, a anunțat obiectivul îndrăzneț pentru finalul acestui sezon: detronarea fraților Bryan. Ajuns pe podiumul clasamentului mondial al probei de dublu, după titlul câștigat în premieră la Wimbledon, constănțeanul este convins că o strategie bine gândită pentru turneele rămase de disputat îl poate propulsa, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, în fruntea ierarhiei, devenind astfel al doilea număr unu în tenisul masculin românesc, după Ilie Năstase.

Mi-a luat ceva timp să mă liniștesc după Wimbledon, să încep să gândesc la fel ca înainte, să mă motivez pentru următorul obiectiv. Abia la US Open am simțit din nou acea dorință și acea stare de a experimenta din nou o victorie într-un turneu de Mare Șlem. La turneele dinainte nu eram pregătit„, a recunoscut Horia Tecău.

Mi-a luat mult prea mult timp să îmi revin după acea performanță, pentru că Wimbledon-ul pentru mine a fost cel mai mare vis. L-am avut de când eram mic. A fost o împlinire sentimentală foarte mare și mi-a luat foarte mult timp să îmi revin. Sper ca data viitoare să îmi ia mai puțin, să fi învățat ceva din această experiență„, a explicat constănțeanul.

  • Turneul de 500 de puncte de la Beijing (5-11 octombrie) este primul din programul lui Horia și Juls, însă mizele sunt cele două turnee Masters 1.000 de la Shanghai (11-18 octombrie) și de la Paris (2-8 noiembrie) și Turneul Campionilor de la Londra (15-22 noiembrie).

În primul rând, îmi doresc să fim sută la sută fit. Partenerul meu este încă accidentat după US Open, își revine. Beijing nu este prioritar pentru noi, ci câștigarea turneelor de la Shanghai, Paris și, desigur, Turneul Campionilor. Ne vom face programul astfel încât să fim în forma cea mai bună la aceste competiții. Ne-am dori să ajungem pe primul loc până la finalul anului și o putem face dacă evoluăm bine la aceste turnee„, a atras atenția Tecău.

515 puncte despart perechea lui Horia Tecău și Jean Jean Julien Rojer de primul loc în clasamentul mondial al punctelor din 2015, ocupat de americanii Mike și Bob Bryan. Cei doi frați păstrează primul loc și în clasamentul general mondial, deși au avut un sezon sub standarde, întrerupând o serie de zece ani consecutivi cu cel puțin un trofeu de Mare Șlem în palmares

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…