Calificare cu peripeții. Irina Begu câștigă în fața Polonei Hercog și merge în sferturi la Seul

Irina Begu a învins-o în trei seturi pe slovena Polona Hercog (60 WTA), scor 6-2, 6-7(6), 6-2, iar în manșa următoare se va duela cu Johanna Larsson (Suedia, 62 WTA).
Alexandru Tăcină
Calificare cu peripeții. Irina Begu câștigă în fața Polonei Hercog și merge în sferturi la Seul

Irina Begu (29 WTA) s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de peste 400.000 de dolari. Irina a învins-o în trei seturi pe slovena Polona Hercog (60 WTA), scor 6-2, 6-7(6), 6-2, iar în manșa următoare se va duela cu Johanna Larsson (Suedia, 62 WTA).

A ratat trei mingi de meci și a pierdut setul

Favorita principală de la Seul și-a respectat statutul și a jucat un tenis de mare clasă în fața unei sportive care excelează pe suprafețele rapide. Irina a servit impecabil timp de două ore și 23 de minute, atât cât a durat meciul, slovena fiind incapabilă să pună probleme la retur. Primul și unicul moment de panică la serviciu s-a produs în debutul manșei secunde, atunci când Hercog a reușit singurul ei break. Bucureșteanca a reușit să egaleze însă la 4-5, atunci când adversara sa a servit pentru set, iar manșa a fost decisă la tie-break. Hercog a salvat într-un mod incredibil trei mingi consecutive de meci ale Irinei, a câștigat cinci puncte la rând, de la 3-6, și a împins partida în set decisiv. În loc să clacheze din cauza șanselor irosite prea ușor, Begu a demonstrat că are un mental de campioană, s-a concentrat și a defilat în setul trei, scor final 6-2, 6-7(6), 6-2.

Begu, aproape de al doilea titlu al carierei

Irina Begu și-a asigurat un cec în valoare de 8.502 de dolari și 60 de puncte WTA, iar în meciul din sferturi pleacă cu prima șansă în fața Johannei Larsson (Suedia, 62 WTA). Begu are o șansă bună să câștige al doilea trofeu al carierei, ținând cont că ceilați capi de serie rămași pe tabloul de la Seul nu sunt de speriat. Anna Schmiedlova (Slovacia, favorită 2) și Sloane Stephens (SUA, favorită 3) fac parte din noua generație de jucătoare talentate, însă Irina Begu le poate învinge fără probleme atunci când evoluează la nivel maxim.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania