Lovitură de imagine: Genie Bouchard l-a angajat pe Jimmy Connors! După ce a fost umilit de Șarapova, fostul campion revine în antrenorat

Lovitură de imagine: Genie Bouchard l-a angajat pe Jimmy Connors! După ce a fost umilit de Șarapova, fostul campion revine în antrenorat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eugenie Bouchard (25 WTA) a făcut o mutare surprinzătoare înainte de US Open (31 august – 13 septembrie), angajându-l pe americanul Jimmy Connors (62 de ani), fost mare campion, pe post de antrenor.

Genie se află într-o formă catastrofală, fapt care a determinat-o să recurgă la o schimbare radicală, prin demararea unei colaborări cu rivalul lui Ilie Năstase din anii ’70. După ce s-a despărțit, la finalul sezonului trecut, de Nick Saviano (58 de ani), mentorul care i-a călăuzit pașii timp de 8 ani, canadianca a intrat într-o criză care se tot prelungește.

Bouchard nu a mai legat trei victorii consecutive în cadrul unui turneu WTA din luna ianuarie, atunci când se oprea în sferturi la Australian Open (3-6, 2-6 cu Maria Șarapova). Fostul număr 5 WTA i-a oferit un contract lui Sam Sumyk, dar calitățile fostului antrenor al Vikăi Azarenka n-au convins-o pe Genie. Francezul a fost concediat la începutul lunii august, pentru ca Bouchard să adopte și ea noua modă din tenisul mondial, prin recrutarea unei legende în staff-ul ei.

Connors, prieten cu Năstase, a fost concediat de Șarapova după doar un meci

Jimmy Connors deține 8 titluri de Grand Slam în palmares (Australian Open 1974, Wimbledon 1974, 1982 și US Open 1974, 1976, 1978, 1982, 1983), fiind unul dintre rivalii lui Ilie Năstase (69 de ani) din Era Open. Campionul nostru este cu șapte ani mai în vârstă decât Connors, iar în anii ’70 a câștigat 10 dintre primele 11 meciuri directe cu americanul. Totuși, Jimmy și-a luat revanșa spre apusul carierei, învingându-l pe „Nasty” de 11 ori în următoarele 14 partide. Ilie și Jimmy au fost prieteni buni în afara terenului, cei doi câștigănd împreună titlurile de la Wimbledon 1973 și US Open 1975, la dublu.

Ultima aventură ca antrenor s-a încheiat extrem de repede pentru Connors, americanul fiind concediat de Maria Șarapova (Rusia), după doar un meci, în anul 2013. Jimmy a confirmat însă în perioada 2006-2008, scoțându-l din impas pe compatriotul Andy Roddick. După doar două luni de la startul respectivei colaborări, Andy s-a calificat în finala de la US Open 2006, pe care a pierdut-o în fața lui Roger Federer, cu 2-6, 6-4, 5-7, 1-6.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…