Cad capete în mafia pariurilor din tenis: campioni italieni, suspendați pe viață! Cum a fost demascată rețeaua care încerca racolarea lui Andrei Pavel

Cad capete în mafia pariurilor din tenis: campioni italieni, suspendați pe viață! Cum a fost demascată rețeaua care încerca racolarea lui Andrei Pavel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Italiană de tenis a aplicat una dintre cele mai dure sancțiuni din istoria sportului alb, suspendându-i pe viață pe Daniele Bracciali (37 de ani), jucător din circuitul de dublu, și pe Potito Starace (34 de ani), locul 165 ATP la simplu. Tribunalul sportiv a luat decizia pe baza dovezilor făcute publice de procurorii din Cremona, care îi incriminează pe foștii componenți ai naționalei de Cupa Davis a Italiei. Starace și Bracciali sunt acuzați că ar fi acceptat bani pentru a truca meciuri, din partea unei rețele care la un moment dat a încercat și coruperea românului Andrei Pavel (fost număr 13 ATP).

Federația a luat decizia înaintea tribunalului din Cremona

Federația din „Cizmă” a demarat propria anchetă, în paralel cu investigația procurorilor, ajungând la concluzia că jucătorii sunt vinovați de corupție. Pe lângă suspendarea pe viață, Bracciali a primit o amendă în valoare de 40.000 de euro, în timp ce Starace a fost sancționat cu 20.000 de euro. Chiar dacă tribunalul sportiv i-a condamnat, președintele Federației Italiene de tenis, Angelo Binagi, speră ca Daniele și Potito să-și dovedească nevinovăția în instanță: „Putem doar spera că Bracciali și Starace vor reuși să demonstreze că nu au comis aceste fapte grave”. Infracțiunile săvârșite de cei doi au fost depistate prin înregistrări telefonice, dar și prin interceptarea unor discuții pe Skype.


Bracciali (stânga) și Starace (dreapta) erau două fețe familiare ale turneului BRD Buchares Open, organizat în fiecare an la Arenele BNR.

Rețeaua încerca „racolarea” lui Andrei Pavel

Într-o conversație din anul 2007, purtată între Manilo Bruni, un contabil care conducea rețeaua, și Enrico Sganzerla, un intermediar, se arată că cei doi doreau coruperea lui Pavel: „Sigur se cunoaște cu Pavel. E de ajuns să-i zici să ia primul set și după aceea să-l lase să câștige. Tu acum sună-l pe Bracciali sau pe Goro (Roberto Gorretti, un fotbalist de la Perugia care convingea tenismenii să trucheze meciurile)”.  Căpitanul naționalei de Cupa Davis l-a înfruntat pe Daniele Bracciali în 2007, la Rotterdam, iar Andrei s-a impus cu 6-1, 6-1. Pavel și Bracciali au făcut echipă în cadrul mai multor meciuri de dublu din circuitul profesionist, iar „Cneazul” spune că îl cunoaște pe italian, dar nu și pe ceilalți membri ai rețelei. Într-un interviu acordat ProSport, Andrei dezvăluie însă că a fost contactat de mai mulți indivizi care i-au propus să trântească meciuri.

Blaturile se făceau pe Skype: 50.000 de euro pentru un set

Într-o convorbire pe Skype, Bracciali primea indicații de la o persoană, care îl instruia în vederea trucării unui meci din cadrul turneului de la Newport, desfășurat în iulie 2007: „Putem încerca mâine 50 (n.r. – 50.000 de euro), dar este important ca tu să câștigi primul set. Dacă doriți, data viitoare putem încerca să obținem mai mult”. Jucătorul italian a răspuns: „Este important să-mi cunosc adversarul. Poate am putea să vorbim cu el și să fim siguri că voi câștiga primul set”. După câteva luni, Bracciali revenea pe Skype și anunța triumfal că a „rezolvat cu Potito Starace”.

O altă conversație s-a derulat între Starace (fost număr 27 ATP) și un bookmaker din Pescara, în 2011, când tenismanul italian trebuia să dispute finala turneului de la Casablanca, pariorul evocând „garanții” în cazul unei înfrângeri.

Bracciali s-a remarcat și el în proba de simplu (locul 49 ATP în anul 2006), iar la dublu a fost unul dintre sportivii de top. În 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014, Daniele Bracciali a participat la turneul BRD Năstase-Țiriac Trophy, pe tabloul de dublu, pe care l-a și câștigat în 2011, alături de prietenul Potito Starace.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
S-a vândut o VECHE UZINĂ din România. A fost fondată în urmă cu peste 80 DE ANI
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!